Cadavrul unei fete de 15 ani a fost recuperat din râul Nistru. 35 de persoane, inclusiv 5 minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară doar în 2021
În dimineața zilei de 27 iunie scafandrierii Direcției regionale căutare nr.1 din municipiul Chișinău au recuperat cadavrul unei fete în vârstă de 15 ani care s-a înecat în după amiaza zilei de 26 iunie în râul Nistru în apropiere de localitatea Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Potrivit primelor informații fata a mers la scăldat cu alte două minore. Două fete au intrat în râu, iar una se afla pe mal.
Peste o perioadă de timp fetele au dat semne că se îneacă. Minora aflată pe mal a încercat să le salveze, reușind să scoată la mal doar una dintre ele. Fata în vârstă de 15 ani s-a scufundat sub apă și nu a mai ieșit. La fața locului au fost alertați salvatorii care au efectuat lucrări de căutare subacvatică pe parcursul serii, fiind suspendate noaptea. În dimineața zilei de 27 iunie, corpul neînsuflețit al minorei a fost găsit de echipa de scafandri la distanța de 70 metri de locul presupus de înec, la o adâncime de 5 metri. Pentru căutarea și recuperarea minorei a fost utilizat un scaner sonor, precizează IGSU.
Potrivit informațiilor IGSU, de la începutul anului 2021, în bazinele acvatice din țară și-au pierdut viața 35 de persoane, inclusiv 5 minori.
În acest context, salvatorii îndeamnă oamenii să nu meargă la scăldat în locuri neautorizate și necunoscute, iar persoanele care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită aflarea în locuri nesigure.