Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Burse de merit pentru elevii…

Burse de merit pentru elevii și studenții de etnie romă

Elevii și studenții de etnie romă din învățământul liceal, profesional tehnic și superior vor putea beneficia de burse de merit în valoare de 1 200 de lei lunar. Decizia a fost luată de Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței Executivului de vineri, 27 octombrie.

Bursele vor putea fi obținute prin concurs, la care se vor putea înscrie persoanele de etnie romă cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani și care nu beneficiază de burse acordate de la bugetul de stat.

Ministerul Educației și Cercetării precizează: „au fost alocați 1,5 milioane de lei”.

Concursul va fi organizat de Agenția Relații Interetnice, iar beneficiarii burselor de merit vor fi selectați în baza mediei notelor, scrisorilor de intenție și scrisorilor de recomandare.

În anul curent, de burse vor putea beneficia până la 120 de persoane – aproximativ 60 din învățământul liceal, 15 din învățământul profesional tehnic secundar, 20 din învățământul profesional tehnic postsecundar și 25 din învățământul superior”, a menționat ministrul Educației Dan Perciun.

Astfel, Guvernul a instituit un mecanism de motivare financiară a elevilor și studenților de etnie romă, mizând pe stimularea performanței academice ale acestora.