BNS: În 2020, în R. Moldova rata mortalității a crescut cu 11,7% față de 2019: 56,3% dintre oameni mor din cauza bolilor aparatului circulator
Biroul Național de Statistică (BNS) informează luni, 28 iunie, că numărul de decese în anul 2020, conform datelor Agenției Servicii Publice, a fost de 40 656 cazuri, fiind în creștere cu 4 245 cazuri (sau cu 11,7%) față de anul 2019. Astfel, cei mai mulți oameni mor din cauza bolilor aparatului circulator, digestiv dar și din cauza tumorilor.
Potrivit BNS, în anul 2020, rata mortalității generale a constituit 15,4%, fiind în creștere cu 1,8 p.p. față de anul 2019. Analiza pe sexe a relevat un nivel al mortalității de 17,1% pentru bărbați și 14,0% pentru femei.
Conform datelor provizorii ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, structura mortalității pe principalele clase ale cauzelor de deces este prezentată după cum urmează: 56,3% din decesele înregistrate au fost determinate de bolile aparatului circulator, 14,6% de tumorile maligne, 7,7% de bolile aparatului digestiv, 4,8% de accidente, intoxicații și traume, 4,0% de bolile aparatului respirator și 12,6% de alte cauze. De remarcat că structura mortalității pe principalele clase ale cauzelor de deces este diferită pentru bărbați și femei. Mortalitatea femeilor prin bolile aparatului circulator este cu 12,4 p.p. mai înaltă decât cea înregistrată pentru bărbați. Astfel, în cazul mortalității prin bolile aparatului circulator este observat fenomenul „supramortalității feminine”.
Discrepanțe majore între sexe au fost sesizate și în cazul mortalității prin accidente, intoxicații și traume, tumori maligne și bolile aparatului digestiv. În acest caz însă este observată o „supramortalitate masculină”. Mortalitatea bărbaților prin accidente, intoxicații și traume este de 4,0 ori mai mare comparativ cu cea observată pentru femei, mortalitatea prin bolile aparatului respirator de 1,9 ori, prin tumori maligne de 1,4 ori, iar cea prin bolile aparatului digestiv de 1,3 ori.
Mortalitatea pe principalele clase ale cauzelor de deces diferă semnificativ și în profil teritorial. O pondere mai mare a deceselor prin bolile aparatului circulator au fost înregistrate în zona de Nord a Republicii Moldova (60,3% din numărul total al decedaților în regiune). Ponderea cea mai înaltă a deceselor prin tumori maligne a fost înregistrată de UTA Găgăuzia (17,3%) și municipiul Chișinău (16,4%).
Decesele prin bolile aparatului digestiv dețin o pondere de aproximativ 10% în zona de Centru și 9% în zona de Sud. De asemenea, în aceste zone a fost înregistrat un nivel mai înalt al mortalității provocate de cauzele externe (accidente, intoxicații și traume), comparativ cu alte zone de dezvoltare (în regiunea de Sud (6,0%) și Centru (5,4%). În clasa deceselor prin bolile aparatului respirator ponderile mai ridicate au fost înregistrate de UTA Găgăuzia (4,6%) și municipiul Chișinău (4,3%).
Conform datelor Agenției Servicii Publice, numărul de acte de deces, înregistrate de către organele stării civile în primele trei luni ale anului 2021, este în creștere din ianuarie până în martie 2021 comparativ cu aceleiași perioadă a anului 2020.