Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 ajunge la 104: Victima, un bărbat din Soroca
Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Soroca s-a stins marți, 28 aprilie, fiind răpus de COVID-19, anunță responsabilii din cadrul Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Este cel de-al doilea deces înregistrat în ultimele 24 de ore.
Potrivit autorităților, victima a fost internată în stare gravă pe data de 22 aprilie 2020, în cadrul SCM nr. 1. Bărbatul suferea de pneumonie viruso-bacteriană bilaterală, evoluţie severă. Comorbidități: Insuficienţă respiratorie gradul III, insuficienţă cardiacă NYHA III.
Bilanțul total al deceselor în Republica Moldova a ajuns la 104.
Astăzi, 28 aprilie, au fost înregistrate 157 cazuri noi de infecție cu noul Coronavirus, după procesarea a 695 de probe, dintre care 1 caz de import şi restul cazurilor cu transmitere locală. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 3 638 cazuri.
Din numărul total de cazuri de infectare confirmate din această zi, 45 sunt în rândul lucrătorilor medicali: asistenți medicali – 15, personal auxiliar – 18, felceri – 4, medici – 8.