Bărbat, omorât pe stadionul satului, după ce poarta de fotbal i-a căzut în cap. Primăria din localitate evită să comenteze cazul
Un bărbat de 39 de ani, din satul Ciulucani, raionul Telenești, a decedat în timp ce juca un meci de fotbal, după ce peste acesta a căzut poarta, potrivit informațiilor IP Telenești.
Conform informațiilor preliminare, în timp ce juca un meci de fotbal, bărbatul s-ar fi agățat de bara orizontală a porții terenului și pierzând echilibrul, a căzut la pământ, fiind ulterior lovit de poartă în regiunea capului.
Acest incident a dus la decesul bărbatului înainte de sosirea ambulanței.
În prezent, se efectuează investigații pentru a clarifica toate detaliile legate de incident și pentru a determina dacă există vreo neglijență din partea autorităților competente.
ZdG a solicitat o reacție din partea primăriței localității Ciulucani, Larisa Corman, însă aceasta nu a răspuns la apelurile insistente ale jurnaliștilor, ba chiar mai mult, a deconectat telefonul.
Contabila din cadrul primăriei Ciulucani a declarat pentru ZdG că primărița s-ar afla, la moment, în concediu, precum și vice-primarul, deși reprezentanți din cadrul altor instituții din localitatea dată au declarat că primărița se află la locul de muncă.
Ulterior, ZdG a obținut informații, din cadrul unei alte instituții din Ciulucani, despre faptul că stadionul unde s-a întâmplat incidentul care a produs decesul bărbatului de 39 de ani, s-ar afla în gestiunea primăriei Ciulucani.
Acesta ar fi fost construit aproximativ 6-7 ani în urmă, iar un asemenea accident s-ar fi întâmplat pentru prima oară, stadionul fiind, în prezent, într-o stare bună.
„Satul are două stadioane și ambele au fost construite încă de pe vremea fostului primar. (…) Nu știu să vă spun ce s-a întâmplat, dar ele nu-s atât de vechi. Acolo s-au făcut și concursuri în fiecare an, instituția noastră, gimnaziul „Efim Josanu”, a făcut în fiecare an campionate raionale acolo, erau bune porțile (n.red. porțile de fotbal), dar cine știe cum sunt ele sudate în pământ, nu cunosc”, a declarat directoarea gimnaziului „Efim Josanu” din Ciulucani.
ZdG a solicitat și în scris o reacție din partea primăriței localității Ciulucani și o va publica de îndată ce va primi un răspuns.
Anterior, un băiat în vârstă de 11 ani din regiunea transnistreană a ajuns la spital după ce o poartă de metal de pe un teren de fotbal a căzut peste el. Incidentul a avut loc joi, 6 iunie, în timp ce minorul juca fotbal cu prietenii săi, anunță așa-zisul Minister de Interne din regiunea transnistreană.
La 1 iunie 2023, un adolescent de 14 ani a decedat, după ce a căzut peste el o poartă, pe un stadion din municipiul Chișinău. Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
În aprilie 2024, un copil de 7 ani a fost spitalizat în stare gravă, după ce a căzut o poartă de fotbal peste el.