Principală  —  IMPORTANTE   —   Avocatul Poporului solicită CSE-ului „asigurarea…

Avocatul Poporului solicită CSE-ului „asigurarea unui echilibru just între dreptul la libertatea întrunirilor și respectarea ordinii publice”

Imagine-simbol

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, anunță marți, 18 octombrie, că a înaintat un demers către responsabilii din cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) privind abrogarea sau revizuirea punctului trei din Dispoziția care prevede asigurarea ordinii publice și accesul la libera circulație pe drumurile publice, „astfel încât să fie asigurat un echilibru just între respectarea standardelor internaționale și naționale cu privire la libertatea întrunirilor pașnice și respectarea ordinii publice și securității naționale”.

Totodată, Ceslav Panico consideră că dispersarea protestatarilor Partidului „Șor” poartă un „caracter arbitrar față de respectarea drepturilor fundamentale la libertatea de exprimare și întrunire, și nu a identificat necesitatea unei astfel de intervenții”.

„(…) Astfel de acțiuni au împiedicat exercitarea normală a dreptului la libertatea de întrunire. De asemenea, ombudsmanul notează că acțiunile poliției prin care au fost ridicate corturile de pe trotuarul din scuarul Parlamentului și din fața Președinției, și sistarea întrunirii, precum și confiscarea bunurilor participanților la întrunire sunt disproporționate și nu prezintă o justificare obiectivă și rezonabilă (…)”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, ombudsmanul este de părere că prevederile adoptate de CSE sunt „nejustificate și chiar abuzive în măsura în care acestea nu sunt proporționale scopului legitim urmărit”.

„În opinia acestuia nu există o fundamentare a necesității acestei măsuri în forma în care a fost adoptată. La baza adoptării acestor restricții nu a fost identificată vreo analiză consolidată a autorităților publice. Instituțiile publice nu au adus dovezi că întrunirile pașnice din perioada stării de urgență ar fi condus la nerespectarea ordinii publice și securității naționale (…). Astfel de restricții pot fi interpretate ca un instrument de a împiedica manifestarea pozițiilor și opiniilor critice și de protest, și creează un precedent periculos în realizarea dreptului enunțat. În acest sens, Avocatul Poporului consideră că restricțiile impuse prin decizia CSE menționată limitează excesiv drepturile cetățenilor și sunt disproporționate afectând în esența acestui drept fundamental (…)”, se mai arată în comunicat.

În context, Avocatul Poporului îndemnă repetat autoritățile și organizatorii manifestațiilor de protest să demonstreze o „comunicare eficientă și un comportament responsabil în limita legii, care să asigure desfășurarea întrunirii în mod pașnic, astfel încât să respecte condiția ingerinței minime și să asigurare un echilibru just între două principii concurente, respectarea dreptului la libertatea întrunirii pașnice și respectarea ordinii publice și securitatea națională”.

Pe 13 octombrie, CSE a decis că desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. Potrivit autorităților, decizia a fost luată în vederea asigurării ordinii publice, a accesului la libera circulație pe drumurile țării, precum și în scopul asigurării unei reacții prompte la situațiile ce necesită intervenții de urgență.

Conform CSE, dacă în timpul desfăşurării întrunirii, unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. În același timp, dacă acțiunile enumerate se încalcă grav, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale.

Duminică, 16 octombrie, după încheierea „acțiunii săptămânale de protest” a Partidului „Șor”, poliția și carabinierii au intervenit pentru a înlătura protestatarii din centrul capitalei, evacuând corturile de pe partea carosabilă din preajma monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și din scuarul Parlamentului și din fața Președinției.

ZdG a scris cum patru reporteri s-au infiltrat în rândurile protestatarilor Partidului „Șor” în ajunul mitingului din 18 septembrie din Chișinău. Aceștia au pornit împreună cu protestatarii din mai multe locații din Orhei, aflate din timp, iar ulterior, timp de mai multe zile am documentat, din interior, modul cum sunt mobilizați, transportați organizat și plătiți ca să-și manifeste „atitudinea civică”.

Trei dintre reporteri, la câteva zile după ce au participat la protest, au fost remunerați de către persoanele responsabile de recrutarea protestatarilor, așa zisele „patratiste”, cu câte 400 de lei. Banii i-au primit în diferite locații din Orhei, iar tot procesul a fost filmat și documentat de ZdG.