Averea ambasadorului R. Moldova în Belarus și a unui fost procuror PCCOCS, verificate de ANI
Responsabilii din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI) au emis un comunicat de presă prin care anunță că, în perioada 12-16 aprilie 2021, inspectorii de integritate au inițiat controlul averii pe numele lui Victor Sorocean, Ambasador al R. Moldova în R. Belarus. În context, ANI anunță că o constatare a încălcării a fost stabilită pe numele unui fost procuror al PCCOCS în cadrul unui control al averii recent încheiat.
Autoritatea Națională de Integritate anunță că a inițiat controlul averii pe numele lui Victor Sorocean, ambasador al R. Moldova în R. Belarus.
Anterior, ZdG a scris că Victor Sorocean a fost de două ori condamnat. Prima dată, pe 21 februarie 1973, Judecătoria Bălţi l-a condamnat la închisoare cu suspendare, pe un termen de doi ani. Peste doi ani, pe 4 iunie 1975, Judecătoria din Krivorojsk, Ucraina, i-a dat 5 ani privaţiune de libertate, cu executare. În 2005, numele lui Sorocean a figurat într-un dosar penal iniţiat de CCCEC în baza art. 327, Cod Penal, „abuz de putere sau abuz de serviciu”. Sorocean a recunoscut problemele din trecut, menţionând că „dosarul cu CNA este încheiat şi că în anii 70 a fost un accident rutier, iar dosarul din 2005 e legat de activitatea mea din judeţ. Au fost nişte probleme, dar nu s-a găsit nimic”, a precizat el.
Potrivit ANI, trei proceduri de control privind posibile conflicte de interese au fost pornite în privința unui vicepreședinte de raion și doi primari din raioanele Soroca și Fălești. Alți doi primari din raioanele Nisporeni și Râșcani sunt verificați pentru incompatibilitate de funcție.
Inspectoratul de Integritate al ANI a aplicat amenzi în sumă totală de 4500 de lei pentru nerespectarea regulilor la depunerea declarațiilor de avere și interese personale, dintre care 2250 de lei au fost achitate.
Primarul localității Aluniș din raionul Râșcani a declarat un nou conflict de interese la ANI. Conform prevederilor legale, acesta a primit o soluție de la inspectorul de integritate pentru rezolvarea situației de conflict.
Două certificate de integritate au fost eliberate la solicitatea Centrului Național Anticorupție și Inspectoratul de Stat al Muncii.