Autoritățile intensifică acțiunile de control în scopul combaterii transportului ilicit de pasageri
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor anunță că, în prezent sunt intensificate acțiunile de control în scopul combaterii transportului ilicit de pasageri.
Astfel, operațiunile de control privind combaterea transportului ilicit de persoane în trafic național și internațional efectuate de grupurile mixte formate din inspectorii Agenției Naționale Transport Auto, Inspectoratul Național de Patrulare se vor desfășura pe întreg teritoriul țării cât și la punctele de traversare a frontierei de stat.
Totodată, la constatarea cazurilor de transport rutier ilicit, inspectorii Agenției sau angajații Inspectoratului Naţional de Patrulare aplică măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, cu întocmirea procesului-verbal corespunzător. Măsura de suspendare se aplică pentru un termen de 6 luni.
În același context, Codul Transporturilor Rutiere stabilește că contravenientul este responsabil pentru eventualele pierderi cauzate terților din reținerea vehiculului rutier, inclusiv persoanelor transportate, precum şi pentru achitarea eventualelor cheltuieli legate de reținerea vehiculului, de îndeplinirea condițiilor pentru realizarea transportului şi de conformarea la prevederile legale în vigoare.