Autoritatea Aeronautică Civilă anunță: „Au fost adoptate o serie de decizii ce vor asigura diminuarea riscurilor la adresa aeronavelor civile ce efectuează zboruri spre și dinspre Chișinău”
Autoritatea Aeronautică Civilă anunță adoptarea unor decizii ce „vor asigura diminuarea riscurilor la adresa aeronavelor civile” ce efectuează zboruri spre și dinspre Chișinău. Anunțul vine în contextul în care, în dimineața zilei de luni, 10 octombrie, structurile specializate ale Ministerului Apărării au identificat „trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al R. Moldova”.
Potrivit Autorității Aeronautice Civile, deciziile menite să asigure „diminuarea riscurilor la adresa aeronavelor civile” au fost adoptate în cadrul ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, convocată de urgență în colaborare cu Ministerul Apărării.
„În cadrul ședinței au fost examinate și evaluate riscurile de siguranță și securitate pentru aeronavele civile ce operează în spațiul aerian național, fiind adoptate o serie de decizii ce vor asigura diminuarea riscurilor la adresa aeronavelor civile ce efectuează zboruri spre și dinspre Aeroportul Internațional Chișinău.
Totodată, reiteram că Autoritatea Aeronautică Civilă în comun cu Ministerul Apărării și structurile responsabile din țara, monitorizează atent situația și vor interveni cu noi restricții, dacă va fi cazul”, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă într-un comunicat.
Potrivit Ministerului Apărării, țintele respective au parcurs următoarele direcții:
1. Localitățile Ciornaia -Moghilev Podolsk (Ucraina) – Rîbnița – Soroca – Moghilev Podolsk.
2. Ciornaia – Voronovka (Ucraina) – Rîbnița – Rudi (Soroca)
3. Ciornaia (Ucraina) – s. Popencu (Republica Moldova) – Cineșcăuți (Florești) – în direcția Ucrainei.
Aceste ținte au fost confirmate, inclusiv de structuri responsabile din Ministerul Apărării Naționale al României și al Ucrainei, subliniază autoritățile de la Chișinău. Totodată, țintele au fost observate de sistemele de monitorizare ale Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”.
„Țintele prezentau pericol pentru infrastructura R. Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul aerian al țării”, precizează Ministerul.
Ministerul Apărării mai menționează că, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm atacurile armatei ruse asupra orașelor din Ucraina, soldate cu victime.
Șeful diplomației R. Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea de urgență a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a solicita explicații părții ruse în legătură cu acest caz.
„Încălcarea spațiului nostru aerian național este complet inacceptabilă. Bombardarea țării vecine trebuie oprită imediat”, se arată în mesajul publicat de MAEIE.
R. Moldova consideră acest incident drept unul extrem de grav și regretabil care provoacă, fără îndoială, tensiuni suplimentare.
Totodată, în legătură cu atacurile rusești din această dimineață, 10 octombrie, asupra regiunilor ucrainene, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că personalul Ambasadei R. Moldova la Kiev se află în siguranță, iar misiunea diplomatică rămâne în legătură cu autoritățile din Ucraina.
În noaptea de duminică spre luni, 9 octombrie – 10 octombrie, forțele ruse au reluat atacurile masive asupra mai multor regiuni din Ucraina. Astfel, autoritățile ucrainene au raportat explozii puternice în Zaporojie, Slaviansk, Dnipro, Lvov, Kiev, Ternopil și Jîtomîr.
Pe fondul multiplelor explozii din Kiev și din alte orașe ucrainene, președintele ucrainean Volodimir Zelensky a declarat că „Rusia încearcă să anihileze Ucraina”.