Autoritățile din Sănătate anunță că discută cu 10 producători pentru procurarea vaccinului anti-COVID: „De la compania Pfizer au fost solicitate 700 de mii de doze”
Autoritățile din cadrul Ministerului Sănătății poartă discuții și duc negocieri cu reprezentanți ai zece companii producătoare de vaccin anti-COVID pentru procurarea loturilor de vaccin împotriva noului coronavirus pentru utilizarea în cadrul planului național de imunizare COVID-19. Anunțul a fost făcut marți, 20 aprilie, de către Secretarul de Stat al ministerului Sănătății Denis Cernelea.
În context, secretarul de stat a menționat că au avut loc mai multe discuții cu producătorii de vaccin în acest sens.
Recepționarea noilor loturi de vaccin, declarațiile secretarului de stat:
„Urmează să fie recepționat lotul 182 de mii de doze de vaccin rusesc Sputnik-V. Din partea noastră au fost demarate pregătirea tuturor actelor necesare și respectiv suntem în așteptarea acestora în timpul cât mai apropiat.
Pe parcursul lunii iunie, avem confirmările privind disponibilitatea livrării a unui lot de 10 800 de doze Pfizer prin intermediul platformei COVAX.
Totodată, menționăm că întreaga echipă se depune mult efort pentru negocierea paralelă cu aproximativ 10 producători de vaccinuri.
De la compania Pfizer au fost solicitate 700 de mii de doze cu livrarea în mai multe tranșe. În aproximativ 10 zile, contăm să primim oferta și deja o să trecem la etapa de negociere a contractului propriu-zis.
Am avut mai multe discuții cu reprezentanții Moderna. Contractul care ne este propus pentru semnare prevede procurarea a 1,5 milioane de doze. A fost solicitată livrarea acestora în mai multe tranșe și prevederile contractului de fapt sunt mai mult pentru anului 2022, de specificat acest lucru. Oricum, am fost foarte insistenți ca producătorul Moderna să caute posibilitatea ca în a doua jumătate a 2021, totuși, să ne livreze o parte din acest lot.
În cadrul discuțiilor manifestăm o flexibilitate maximă.
În contextul mersului negocierii cu unica companie care a depus oferta la Centrul de achiziții, SINOVAC, la ultima ședință de lucru a fost decisă reducerea cantității de doze de vaccin propusă spre achiziție, mai exact procurarea a 100 de mii de doze de vaccin. Partea chineză este disponibilă pentru a reveni oricând la negocierea altor cantități”, a declarat Cernelea.
Potrivit autorităților din Sănătate, numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut cu 23% față de săptămâna trecută. Rata de contagiozitate este în descreștere, fiind de aproximativ 0,8%, autoritățile menționând că, chiar și așa, rata rămâne a fi înaltă.
Tot reprezentanții din cadrul MSMPS anunță că la 2 mai curent va începe procesul de vaccinare cu doza doi cu AstraZeneca. Noile doze de vaccin au început să fie repartizate.
Totodată, secretarul de stat Denis Cernelea a declarat că în contextul recepționării noilor loturi de vaccin a fost demarat procesul de vaccinare a tuturor cetățenilor eligibili la etapa a doua.
„Ne permite, integral, demararea procesului de vaccinare a tuturor persoanelor eligibile din etapa doi. Mai exact urmează să fie imunizați lucrătorii din domeniul Educației, indiferent de vârsta acestora, angajații de menținere a ordinii publice, apărării și securității statului, inclusiv ambasade, parlament, președinție, guvern, agenții, organizații sindicale, autoritățile publice locale, etc”, a menționat Cernelea.