Au luat țeapă după ce au împrumutat bani de la o companie administrată de cumnatul Adrianei Bețișor
Mai multe persoane spun că au luat țeapă după ce s-au lăsat convinse de ofertele ademenitoare ale Companiei de microcreditare Cash & Go SRL. Administratorul firmei este cumnatul procurorului anticorupție Adriana Bețișor, iar investitorii ruși sunt conectați la brandul Rosdengi, implicat într-o serie de scandaluri mediatice în Federația Rusă. RISE Moldova scrie că această companie, care activează pe piață cu denumirea „Rapid Finance”, acordă împrumuturi pe un termen de 20 de zile, cu o dobândă de 2% pe zi, ceea ce înseamnă 730% anual. În aceste condiții, în cazul în care persoanele nu reușesc să întoarcă creditele respective, compania aplică penalități, iar dobânda se dublează.
Nadejda Portco se numără printre clienții nemulțumiți de penalitățile impuse. În aprilie 2018 a luat un împrumut de 4 500 de lei, iar pentru că nu a achitat creditul până în prezent, datoria a crescut până la 78 200 de lei.
Potrivi RISE Moldova, Cash & Go a fost fondată în 2017 de cetățeanul rus Ilia Machikhin. Un an mai târziu, rusul a vândut-o unui concetățean de-al lui — Elisei Polikarpov. Firma are deschise 20 de sucursale în toată țara, iar administratorul companiei este un moldovean pe nume Andrei Șubin.
Șubin este frate cu Dumitru Șubin, fost șef de direcție la Serviciul Fiscal de Stat, iar în prezent șef de direcție la Serviciul Vamal. Mai mult, Dumitru Șubin este soțul procurorului-şef adjunct de la Anticorupție, Adriana Bețișor, care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, inclusiv cel al fostului premier Vlad Filat.
Administratorul Cash & Go spune că relațiile sale de rudenie nu au nicio legătură cu activitatea firmei, pe care o reprezintă și că aceasta activează legal, iar toate cerințele față de clienții lor sunt stipulate expres în contract.
Investigația poate fi citită integral pe RISE Moldova.