ASP a inițiat o anchetă pentru a stabili dacă un agent GRU s-a identificat cu un pașaport moldovenesc
Reprezentanții Agenției Servicii Publice (ASP) anunță că au inițiat o anchetă de serviciu internă, după ce în spațiul public au apărut informații că, în octombrie 2014, un agent rus a reușit să treacă frontiera cehă cu un pașaport moldovenesc eliberat pentru identitatea „Nicolai Popa”.
„În contextul informațiilor apărute în spațiul public, referitor la utilizarea unui pașaport al R. Moldova, pe numele „Nicolai Popa”, Agenția Servicii Publice aduce la cunoștința publicului că s-a autosesizat și a inițiat o anchetă de serviciu internă”, se arată într-o notă informativă a ASP.
Responsabilii din cadrul ASP susțin că odată cu finalizarea anchetei interne, ASP va reveni cu clarificări pe acest subiect.
Agenții ruși Alexander Petrov și Ruslan Boshirov, pe care Londra îi suspectează de otrăvirea fostului ofițer GRU Sergei Skripal, au fost anunțați în căutare internațională de către poliția cehă. Unul din bărbați este bănuit că s-a identificat cu pașaport moldovenesc, în octombrie 2014, când a ajuns pe teritoriul Cehiei.
Republica Cehă a expulzat 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga, ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii în 2014, iar Alexander Petrov și Ruslan Boshirov au fost anunțați în căutare internațională.
Conform poliției cehe, în octombrie 2014, membrii GRU Alexander Petrov și Ruslan Boshirov au reușit să treacă frontiera cehă cu un pașaport moldovenesc eliberat pentru identitatea Nicolai Popa și altul din Tadjikistan, eliberat pe numele Ruslan Tabarov.
Pe 16 octombrie 2014, mai multe deflagraţii au avut loc în depozitul de muniţii amintit. Exploziile au cauzat moartea a doi angajaţi ai unei companii private care închiriase depozitul de la o firmă de stat.
Mai multe detalii aici: Cehia i-a anunțat în căutare pe agenții GRU Petrov și Boshirov. Unul s-a identificat cu pașaport moldovenesc