Asociația Promo-LEX: De ce misiunea de pacificare de pe Nistru trebuie reformată
Ziua Internațională a Forțelor ONU de Menținere a Păcii „Ziua Căștilor Albastre” este celebrată anual pe 29 mai. În context, Asociația Promo-LEX susține că în R. Moldova este desfășurată o misiune de pacificare, însă aceasta nu corespunde standardelor internaționale.
„Misiunea de pacificare de pe Nistru este compusă din forțele beligerante, impusă de Federația Rusă, care a fost parte a conflictului din 1992. Totodată, contrar autorităților constituționale, Federația Rusă menține pe teritoriul R. Moldova un contingent militar și desfășoară constant aplicații militare împreună cu așa-numita armată rmn, fiind pusă în pericol viața și securitatea persoanelor. Astfel, a priori nu putem vorbi despre caracterul imparțial al acestei misiuni de pacificare”, se arată într-o notă informativă a asociației.
Totodată, reprezentanții Asociației Promo-LEX susțin că forțele de menținere a păcii dislocate pe teritoriul R. Moldova nu au un mandat recunoscut de ONU și nici termen de desfășurare a misiunii, în conformitate cu principiile și standardele internaționale.
„Din punct de vedere al respectării drepturilor omului, formatul actual al misiunii de pacificare este unul impropriu și depășit. Pe parcursul ultimelor trei decenii, reprezentanții misiunii de pacificare de pe Nistru au fost implicați în mai multe incidente legate de intimidarea apărătorilor drepturilor omului, intimidarea jurnaliștilor, rețineri ilegale, omor de persoane”, se mai arată în nota informativă.
Potrivit Promo-LEX, prima misiune de menținere a păcii sub egida ONU a fost stabilită pe 29 mai 1948. De atunci și până în prezent, acesta este unul dintre principalele instrumentele utilizate de comunitatea internațională pentru a gestiona crizele complexe care amenință pacea și securitatea internațională. De-a lungul istoriei sale, Organizația Națiunilor Unite a desfășurat un total de 73 de operațiuni de menținere a păcii. Peste un milion de militari, poliție și personal civil au servit ca pacificatori ONU. În prezent sunt desfășurate 13 misiuni de menține a păcii sub egida comunității internaționale.
Operațiunile ONU de menținere a păcii sunt desfășurate cu acordul principalelor părți aflate în conflict. În absența unui astfel de consimțământ, o operațiune de menținere a păcii riscă să devină parte din conflict și departe de rolul său fundamental de a păstra pacea. Universalitatea consimțământului devine și mai puțin probabilă în condiții volatile, caracterizate prin prezența unor grupuri armate care nu se află sub controlul vreunei părți aflate în conflict.