Asociația „Forța Fermierilor” anunță că va participa la o nouă rundă de negocieri cu prim-ministrul Dorin Recean
După două zile de proteste în mai multe raioane ale R. Moldova, Asociația „Forța Fermierilor” anunță vineri, 9 iunie, că pe parcursul săptămânii viitoare fermierii vor participa la o nouă rundă de negocieri cu prim-ministrul Dorin Recean în legătură cu revendicările agricultorilor, inclusiv alocarea unor compensații și achitarea tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022.
În cazul în care nu se vor înregistra progrese în negocieri, reprezentanții Asociației susțin că vor organiza luni, 19 iunie, „un protest de amploare cu tehnica agricolă în capitală și în toată țara, cu posibilă blocare a tuturor traseelor principale pentru o anumită perioadă”.
„Consiliul Asociației Forța Fermierilor s-a convocat în ședință, la care au fost discutate acțiunile ce urmează să fie întreprinse în continuare. În baza dezbaterilor libere și democratice, reieșind din părerile majorității agricultorilor din teritoriu, ținând cont de propunerea, parvenită ieri de la prim-ministru, privind organizarea unei noi runde de negocieri privind calcularea compensațiilor pentru salvarea agricultorilor, care pot fi alocate din fonduri europene și luând în considerare necesitatea mobilizării masive a fermierilor din toate raioanele, organul de administrare a Asociației a luat următoarele decizii:
1. Pe parcursul săptămânii viitoare să participăm activ în negocieri cu domnul Recean pe subiectele îndeplinirii revendicărilor fermierilor, cu axarea pe problema acordării urgente a sprijinului financiar agricultorilor mici și mijlocii pentru culturile de primă grupă, achitarea urgentă a datoriilor la subvențiile și impunerea Portului Giurgiulești să exporte prioritar producția agricolă moldovenească.
2. Să organizăm mai multe întruniri în toate raioanele țării în vederea informării și mobilizării numărului maximal de agricultori la acțiunile demarate de asociația Forța Fermierilor (…). Indiferența și aroganța autorităților poate aduce fermierii mici și mijlocii disperați și distruși financiar la situația când ei nu vor avea ce pierde”, se arată într-un comunicat al Asociației.
Miercuri și joi, 7-8 iunie, peste o mie de fermieri și angajați din sectorul agrar au organizat proteste în mai multe localități din R. Moldova. Agricultorii au manifestat la Hâncești, Criuleni, Cahul și Soroca, dar și în alte orașe. Aceștia au cerut de la autorități măsuri de susținere pentru sectorul agricol, inclusiv prin alocarea unor compensații și achitarea tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022. În prima zi de protest, fermierii au blocat mai multe trasee naționale, iar în cea de-a doua zi au manifestat în perimetrul posturilor vamale Leușeni și Sculeni.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) susține că rămâne deschis pentru a avea „un dialog constructiv cu fermierii, bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, au afirmat reprezentanții MAIA, Guvernul a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.
Pentru a sprijini agricultorii afectați de criza economică regională, Guvernul a alocat suplimentar peste 533 de milioane de lei, dintre care 433 de milioane de lei vor fi distribuite prin intermediul Mecanismului de restituire a TVA, iar alte 100 de milioane de lei vor fi repartizate pentru subvenționarea pierderilor înregistrate în urma creșterii prețurilor la motorină și fertilizanți, menționează reprezentanții ministerului.
Anterior, reprezentanții Asociației au anunțat că decizia de a organiza proteste cu tehnică agricolă în mai multe regiuni din țară a fost luată după ce discuția cu prim-ministru, Dorin Recean, „nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori”, fiind respinsă solicitarea de aprobare a unor măsuri de susținere a fermierilor, care au fost formulate în Declarația din 17 mai 2023.
De cealaltă parte, premierul Dorin Recean a declarat că „an de an, Guvernul crește volumul subvențiilor acordate fermierilor din Moldova” și că negocierea unui echilibru între interesele consumatorilor, fermierilor și ale companiilor agricole mici este un „proces complex, iar capacitatea de a face revendicări clare și rezonabile este foarte importantă”.