Aprobat de Guvern: Indemnizații lunare de 1 000 de lei pentru toți copiii de până la doi ani, indiferent de statutul de persoană asigurată sau neasigurată al părinților
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de miercuri, 26 octombrie, modificări la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii. Acestea vor permite acordarea indemnizației lunare de 1000 de lei tuturor copiilor până la vârsta de doi ani, indiferent de statutul de persoană asigurată sau neasigurată al părinților.
Astfel, copiii cu vârsta până la doi ani, ai căror părinți sau tutori sunt asigurați social, vor avea dreptul la o indemnizație de 1 000 de lei lunar, suplimentar la indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, conform opțiunilor. În cazul copiilor ai căror părinți sau tutori sunt neasigurați, indemnizația respectivă va fi majorată de la 740 de lei până la 1000 de lei.
Indemnizația va fi acordată pentru fiecare copil înscris în sistemul Agenției Servicii Publice, inclusiv în cazul gemenilor (doi sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină), adopției sau plasării copilului în serviciul de tutelă/curatelă.
Pentru a beneficia de plata indemnizației, reprezentantul legal al copilului (unul dintre părinți sau tutorele) va depune o cerere la casele teritoriale de asigurări sociale, în termen de 12 luni de la nașterea copilului.
Persoanele asigurate, care deja primesc indemnizație lunară pentru creșterea sau îngrijirea copilului și ale căror copii nu au atins vârsta de 2 ani, nu vor fi nevoite să depună cerere, indemnizația fiind stabilită automat de Casa Națională de Asigurări Sociale.
Concomitent, se majorează și indemnizația lunară de suport pentru creșterea copiilor gemeni, de la 370 lei la 500 de lei. Suportul financiar pentru îngrijirea copiilor gemeni se achită pentru fiecare copil, de la naștere și până la împlinirea vârstei de trei ani, conform aceleiași proceduri.
Pentru implementarea măsurilor menționate, pentru anul 2022, din bugetul de stat au fost alocate circa 77 de milioane de lei, iar pentru anul viitor vor fi necesare aproximativ 805 milioane de lei. Conform estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în 2023, de indemnizație lunară de îngrijire a copiilor până la vârsta de doi ani vor beneficia 65133 de persoane (28949 – asigurate și 36184 – neasigurate), iar de suport lunar pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni – 3053 de persoane.