Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Anul trecut au fost înmatriculate…

Anul trecut au fost înmatriculate peste 46 de mii de mașini în R. Moldova. Top 10 mărci preferate de moldoveni

Sursă foto: Facebook/ ASP

Pe parcursul anul 2023, în Registrul de stat al transporturilor au fost înmatriculate 46 032 de autoturisme, anunță Agenția Servicii Publice (ASP) astăzi, 12 ianuarie. Agenția prezintă clasamentul mărcilor de autoturisme preferate de cetățenii R. Moldova.

Potrivit Agenției, în 2023 a fost înregistrată o creștere a numărului de mașini cu 27 la sută, comparativ cu anul 2022, când au fost înregistrate 31 391 de autoturisme.

Din numărul total de autoturisme, înmatriculate primar, 5 917 au fost fabricate în anul 2023. Alte 2 796 de automobile au datează din 2022. Peste 1 200 de mașini au fost fabricate în anul 2021; 2 025 – în 2020. Cele mai multe – 34 091 au fost fabricate până în anul 2020.

ASP prezintă Top 10 mărci de autoturisme noi (anul fabricării 2022 – 2023), preferate de cetățenii R. Moldova

  • KIA SPORTAGE
  • DACIA (DUSTER / SANDERO / LOGAN)
  • TOYOTA (RAV 4 / YARIS CROSS / COROLLA)
  • SKODA (KODIAQ / KAROQ / SUPERB)
  • SUZUKI VITARA
  • PEUGEOT (3008)
  • HYUNDAI TUCSON
  • RENAULT EXPRESS
  • GEELY ATLAS COOLRAY/PRO
  • HAVAL H6