ANI, despre casa nedeclarată în care locuiește prim-ministra Natalia Gavrilița: „În cazul în care vor exista suficiente bănuieli rezonabile, inspectorii vor lua deciziile de rigoare”
Reprezentanții Autorității Naționale de Integritate (ANI) au declarat, într-un comentariu pentru ZdG, că inspectorii de integritate vor analiza conținutul și informațiile investigației publicate de Ziarul de Gardă cu privire la casa nedeclarată în care locuiește prim-ministra Natalia Gavrilița, iar în „cazul în care vor exista suficiente bănuieli rezonabile, inspectorii vor lua deciziile de rigoare”.
Solicitați de Ziarul de Gardă, responsabilii din cadrul ANI ne-au comunicat că inspectorii de integritate vor aplica aceleași mecanisme ca și în cazul investigațiilor anterioare.
„Referitor la investigație și subiectul vizat, ANI va aplica aceleași mecanisme ca și în cazul investigațiilor anterioare, va fi analizat conținutul și informațiile descrise, iar în cazul în care vor exista suficiente bănuieli rezonabile, inspectorii vor lua deciziile de rigoare”, a declarat pentru Ziarul de Gardă purtătoarea de cuvânt a ANI, Maria Dastic.
Conform informațiilor din declarațiile de avere ale familiei prim-ministrei, Natalia Gavrilița și ale soțul său, Vladimir Gavrilița, dețin în proprietate un apartament de 52 de metri pătrați cumpărat în 1997 cu circa 275 de mii de lei. Soții Gavrilița mai declară un automobil Lexus fabricat în 2009, procurat în 2014 cu 17 mii de euro și un automobil Subaru, la fel din 2009, procurat în 2018 cu 3,5 mii de euro. Familia Gavrilița păstrează în trei conturi bancare aproximativ 370 de mii de lei.
Pe când Natalia Gavrilița se afla la șefia Ministerului Finanțelor, soțul ei, Vladimir Gavrilița, fost funcționar al Ministerului Afacerilor Interne, a fost angajat în Corpul de Control al prim-ministrei Maia Sandu. După demisia Guvernului Sandu, acesta a ajuns consilier în Cabinetul președintelui fracțiunii PAS, unde a activat până în februarie 2021. Anul trecut, conform declarației de avere depuse de soțul prim-ministrei, familia Gavrilița a avut venituri oficiale declarate de aproximativ 244 de mii de lei.
Casa de milioane în care locuiește prim-ministra
ZdG a constatat că familia Gavrilița nu locuiește însă în apartamentul indicat în declarațiile de avere, ci într-o casă de milioane, cu două niveluri, situată în sectorul Centru al Capitalei. Bunul imobil aparține părinților noii prim-ministre, Valeriu și Nina Catrinescu și este protejat de ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS).
Casa a fost construită de părinții actualei prim-ministre în perioada 2001-2005, procesul-verbal de recepție fiind semnat în luna septembrie 2005. Soții Catrinescu au procurat terenul în anul 2001. Miercuri, 11 august, în acest imobil ZdG l-a văzut și pe Valeriu Catrinescu, tatăl șefei Executivului.
În anii 90, Valeriu Catrinescu, tatăl prim-ministrei, a fost vicepreşedinte al Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor „Apele Moldovei” și director al Institutului de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor „Acvaproiect” al Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor „Apele Moldovei”.
Valeriu Catrinescu este acum, conform informațiilor publice, administrator al Institutului de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor „Acvaproiect”, care a devenit, între timp, o entitate privată, firma fiind fondată de SRL „Customagic”, care se prezintă ca fiind unul dintre lideri în vânzari a produselor alimentare pe piața din R. Moldova. Datele publice arată că și mama actualei prim-ministre figurează în calitate de fondatoare sau cofondatoare la câteva companii, unele dintre care nu mai sunt însă active.
Conform legii, în cazul angajării, al validării mandatului ori al numirii în funcţie, după caz, funcționarul respectiv trebuie să depună declaraţia de avere și interese personale în termen de 30 de zile de la data angajării, validării mandatului ori numirii în funcţie, indicându-se veniturile obținute de el, împreună cu membrii de familie, concubinul/concubina lui în anul fiscal precedent, dar și bunurile deținute şi interesele personale prevăzute la data depunerii declarației.
Natalia Gavrilița, vicepreședintă a formațiunii PAS, a fost în ultimii ani unul dintre managerii Fondului Global pentru Inovare. Gavrilița a fost ministra Finanțelor în Guvernul condus de Maia Sandu, iar ulterior a fost înaintată de două ori de președinta Maia Sandu la funcția de prim-ministră, dar nu a fost votată de deputați.