ANI anunță că inspectorii de integritate au inițiat 98 de proceduri de control și au aplicat amenzi de peste 66 mii de lei, în primele trei luni ale anului curent
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că, în primele trei luni ale anului 2021, inspectorii de integritate au inițiat 98 de proceduri de control. În peste 60 de verificări sunt vizate posibile conflicte de interese. În 23 de investigații sunt analizate situațiile de incompatibilitate de funcție, iar în 14 dosare sunt efectuate controlul averii, susțin reprezentanții ANI.
Potrivit ANI, printre subiecții care sunt vizați în controalele demarate figurează – fostul președinte al R. Moldova, nouă deputați, un fost ministru, patru președinți de raioane, un vicepretor, 14 primari, un membru al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). În 48 de cauze, inspectorii de integritate au constatat încălcări admise de către – un deputat, un procuror, doi președinți și ex președinți de raioane, zece primari și foști primari, doi viceprimari.
„Peste 30 de procese verbale privind aplicarea contravențiilor au fost întocmite. Astfel, au fost aplicate amenzi în sumă totală de 66 mii 500 de lei. Printre subiecții sancționați sunt – un membru al CSM, 2 procurori, 2 președinți și vicepreședinți de raioane, 6 primari, 2 funcționari din cadrul MAI”, se arată într-o notă informativă a ANI.
Responsabilii din cadrul ANI susțin că în Registrul conflictelor de interese au fost înregistrate și soluționate 53 de situații privind conflictele de interese.
„Cei mai activi subiecți la declararea conflictelor de interese sunt primarii, în număr de 48 de subiecți. Patru președinți de raion și un consilier local au declarat câte un conflict de interese. În perioada ianuarie – martie 2021, ANI a câștigat 22 de dosare în instanțele de judecată, dintre care 14 în instanța de Fond, 7 în Apel și 1 în Recurs. Alte nouă dosare au fost pierdute, cinci în instanța de Fond și patru dosare în Apel. În total, ANI înregistrează 247 de dosare active în instanța de judecată. În perioada de referință au fost organizate 27 sesiuni de instruire pentru circa 2600 de subiecți”, se mai arată în nota informativă.
Conform instituției, în perioada de depunere a declarațiilor de avere și interese personale, care s-a încheiat pe 31 martie, pe Portalul Public al Declarațiilor au fost depuse peste 65 de mii de declarații de avere și interese personale. În prezent, pe Portalul Public sunt aproximativ 765 de mii de declarații ale subiecților declarării.