Anatol Șalaru: „Condamn orice formă de terorism”
Ministrul Apărării, Anatol Șalaru a exprimat condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei apropiați în atacul terorist de ieri de la Istanbul și a declarat că condamnă orice formă de terorism.
„Nimic nu justifică acţiunile teroriste! Am aflat cu profundă tristeţe despre groaznicul atac terorist care s-a produs marţi, 28 iunie, pe aeroportul Ataturk din Istanbul, Turcia. În numele Ministerului Apărării şi militarilor Armatei Naţionale, exprim condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în acest atac sângeros. De asemenea, gândurile mele se îndreaptă către persoanele rănite, dorindu-le recuperare grabnică şi putere pentru a depăşi momentele triste la care au fost martori. Condamn orice formă de terorism şi susţin măsurile de prevenire a acestor atacuri sângeroase”, a menționat Șalaru.