Analiză: furtul miliardului și datoria de stat

Problemele sectorului financiar, în general, şi ale sectorului bancar, în particular, au fost acumulate pe parcursul anilor, indiferent de regimurile şi partidele aflate la guvernare. Sectorul bancar din R.  Moldova este acel element care a făcut posibilă transformarea ţării într-o spălătorie regională de mijloace financiare de provenienţă dubioasă, începând cu anul 2005. De asemenea, acest sector a fost utilizat pentru stoarcerea resurselor financiare din rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) în 2014, furtul miliardelor, cu o convertire ulterioară a datoriilor şi golurilor în datorie de stat. Toate acestea au generat riscuri majore pentru securitatea statului, a sistemului financiar, dar şi pentru cetăţeni în parte. Aceste riscuri sunt generate de tranzitarea şi extragerea resurselor financiare ale R. Moldova, ale cetăţenilor care muncesc inclusiv peste hotare, şi plasarea lor în zone off-shore, în bănci comerciale riscante, de mâna a doua, într-o jurisdicţie aflată sub efectul sancţiunilor internaţionale (Federaţia Rusă). Despre acestea se menționează într-un digest Transparency International – Moldova.

Evoluțiile recente ale sectorului financiar-bancar local scot în evidență două etape distincte de erodare a siguranței sectorului, care la un moment dat s-au intercalat:

2005-2014 – spălătoria banilor de provenienţă ilicită şi dubioasă din regiune prin sistemul bancar cu ajutorul sistemului judecătoresc şi sub protecţia/îndrumarea/ghidarea a celor de la putere;

2014-2016 – furtul miliardelor din sistemul bancar, inclusiv din BNM, cu convertirea golurilor create în datorie de stat, pusă pe umerii cetăţenilor simpli, furtul fiind conceput și realizat de grupuri de interese cu participarea reprezentanţilor elitelor politice, în condiţii de captivitate a instituţiilor statului şi a conducătorilor acestora, vulnerabili şi şantajabili.

Principalele elemente care au fost determinante şi au transformat Moldova într-o spălătorie regională de proporţii sunt:

–         Modificarea masivă a legislaţiei care reglementează activitatea sectorului bancar – Legea cu privire la BNM şi Legea instituţiilor financiare – 2007;

–         Modificarea Codului fiscal şi eliminarea impozitului pe venit, băncile nefiind obligate să raporteze provenienţa veniturilor din fluxurile financiare de miliarde care urmau să tranziteze Moldova – 2007;

–         Eliminarea din Codul penal a prevederilor ce ţin de operaţiunile cu gajul şi răspunderea penală a managerilor băncilor pentru lipsuri şi subevaluarea gajului – 2008;

–         Eliminarea taxei de stat stabilite ad-valorem și plafonarea plăţilor, astfel facilitând legalizarea în instanţe a miliardelor tranzitate – 2010;

–         Încercări de atac şi preluare a controlului asupra BEM, iniţial asupra acţionarilor mici, ulterior şi asupra statului, cu includerea băncii în spălătoria regională, tentative reuşite definitiv în septembrie 2013, când statul a cedat benevol şi ilegal pachetul majoritar de 56,1% unor reprezentanţi ai grupurilor de interese (a se vedea Kroll 1 şi alte rapoarte relevante făcute publice).

Cazul BEM, bancă deţinută majoritar de către Stat, este un exemplu clar de raider, devalizare și decapitalizare aplicate de câteva grupuri de interese, lucruri amplificate din 2011 cu atac raider asupra celor 18,5% pentru a intra în acţionariatul BEM. BEM a fost controlată periodic de către stat, iar la anumite perioade – de către grupuri de interese intrate netransparent în acționariatul BEM, datorită inacțiunii și aprobărilor tacite din partea instituțiilor statului, inclusiv BNM, se menționează în aceeași sursă. BEM a fost atacată cu scopul lipsirii statului de pachetul majoritar în două etape regizate diferit.

Din iunie 2014, în lipsa unei supravegheri speciale instituite de BNM la BEM, începe atragerea agresivă a depozitelor bancare de la populaţie prin cele mai mari dobânzi oferite în sistemul bancar pentru a cere ulterior credite de urgență de la BNM.  În iulie şi septembrie 2014, se modifică legislaţia din domeniul bancar şi financiar. Astfel, prin angajarea de răspundere a guvernului Leancă, sunt create premise legale de creditare de urgenţă a băncilor comerciale în dificultate de către BNM cu garanţia guvernului. 

 

–                     În noiembrie 2014, în şedinţă secretă, guvernul decide alocarea a 9,6 miliarde lei de la BNM celor trei bănci (BEM, Banca Socială şi Unibank). Decizia a fost luată contrar legislației, întrucât nu a fost instituit nici organul abilitat să declare situații de criză, și nici criza nu a fost anunțată oficial;

–                     Raportul Kroll 1 atestă caracterul fraudulos al operaţiunilor financiare dintre instituţiile bancare (nu doar cele 3, cel puțin 7 la număr), efectuate în scopul scoaterii din sistemul bancar a miliardelor în jurisdicţii dubioase şi off-shore, și compensării lipsurilor din rezervele BNM;

–                    Este de remarcat complicitatea și coordonarea deciziilor a trei instituții autonome în aceiaşi zi de 27 noiembrie 2014: BNM decide asupra administrării speciale; CSJ decide că emisia de acţiuni prin care statul a rămas din majoritar doar un acţionar cu 33% (septembrie 2013) este ilegală şi întoarce statului poziţia de acţionar majoritar; Consiliul Concurenţei decide iniţierea investigaţiei asupra ajutorului de stat prin creditarea de la BNM celor 3 bănci. De fapt, prin aceste acțiuni concertate, statului i-au fost transmise datoriile şi gaura de la BEM;

–                    Pe 28 noiembrie 2014, cu mare întârziere şi evitând etapa de supraveghere specială, prevăzută de Legea instituţiilor financiare, BNM introduce administrarea specială şi la BEM, şi la Banca Socială, când resursele financiare deja erau scoase din bănci;

–                    Din raportul BNM se vede clar că mai puţin de jumătate din resursele oferite în 2014-2015 de BNM celor trei bănci au fost folosite conform destinației – pentru acoperirea depozitelor persoanelor fizice (http://bnm.org/ro/content/informatie-cu-privire-la-banca-de-economii-sa-bc-banca-sociala-sa-si-bc-unibank-sa). Cealaltă parte a fost utilizată în alte scopuri, inclusiv pentru a crea venituri nemeritate din speculații valutare în primele 6 luni ale anului 2015;

–                     Prin a doua decizie secretă, în martie 2015, guvernul Gaburici a alocat încă 5,4 miliarde lei pentru acoperirea şi achitarea depozitelor persoanelor fizice.

Ca urmare, au avut loc extragerea miliardelor din băncile comerciale, iar apoi şi extragerea din rezervele valutare ale statului. Ulterior, toate consecințele financiare au fost trecute din nou pe seama statului, adică pe fiecare cetăţean sub formă de povară fiscală în creştere, distragere de mijloace bugetare pentru acoperirea golurilor în detrimentul proiectelor sociale (educaţie, medicină, protecţie socială) şi de infrastructură (drumuri, acces la apă şi dezvoltare), scrie în același digest. 

La 26 septembrie 2016, prin asumarea răspunderii, guvernul decide transpunerea datoriilor create pe umerii cetăţenilor. Astfel a fost realizat scenariul conceput de guvernare în 2014, când au fost modificate legi pentru ca furtul să aibă loc, când prin decizii secrete au fost alocate resurse creditare de la BNM, cunoscând că băncile comerciale nu vor întoarce creditele la BNM – un fel de credite neperformante de miliarde oferite de BNM. 

Convertirea a 13,34 miliarde lei în datorie de stat pentru următorii 25 de ani înseamnă:

–                     Triplarea datoriei interne de stat de la 7,2 miliarde lei la începutul anului 2016 la peste 22 miliarde lei la finele anului 2016.

–                     Costuri bugetare de stingere şi deservire a celor 13,34 miliarde lei în sumă totală de 25 miliarde lei în următorii 25 de ani.

De remarcat și standardele duble la stabilirea dobânzilor aplicate de guvernare și BNM. Astfel, aceleași resurse au costat beneficiarii și proprietarii băncilor doar 0,1%, iar cetățenii vor plăti 5% anual următorii 25 de ani, adică dobânzi de 50 de ori mai mari.

Sectorul bancar este controlat de câteva grupuri de interese, generând riscuri suplimentare. Sunt evidente lipsa transparenței  în raport cu beneficiarii efectivi finali, expunerile mari faţă de unii clienți, creditarea persoanelor afiliate în portofoliile băncilor, precum și creditele neperformante mari în rezultat. Nu e vorba doar de băncile în proces de lichidare. Aceste concluzii vin şi ca urmare a celor întâmplate în 2014, când 3 instituţii bancare au ajuns în situaţii „deplorabile” în mod coordonat, urmare a unor scenarii similare. În opinia experților, riscurile de contaminare a sistemului financiar persistă.