Principală  —  IMPORTANTE   —   Ambasada României în R. Moldova…

Ambasada României în R. Moldova anunță măsurile privind regimul de intrare, ședere și tranzit pe teritoriul României

Imagine-simbol

Ambasada României în R. Moldova anunță că, începând de astăzi, 13 mai, se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul României. Totodată, a fost aprobată o nouă listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat, în care R. Moldova nu figurează.

Potrivit misiunii diplomatice de la Chișinău, cetățenilor români care se află pe teritoriul R. Moldova (inclusiv persoanele cu dublă sau multiplă cetățenie, din care una română) li se permite intrarea în România, cu exceptare de la carantină.

„Pentru a fi exceptați de la măsura carantinei, trebuie să nu vă fi aflat, în ultimele 14 zile, într-una sau mai multe zone/ țări cu risc epidemiologic ridicat”, se arată în nota informativă a instituției.

Cetățenii străini care se află pe teritoriul R. Moldova

  • Absența R. Moldova din lista țărilor/ zonelor cu risc epidemiologic ridicat nu modifică condițiile de intrare în România.
  • Vi se permite intrarea în România doar dacă vă încadrați în excepțiile prevăzute de legislația în vigoare (HG nr.531 din 10 mai 2021).
  • Pentru a fi exceptați de la măsura carantinei, trebuie să nu vă fi aflat, în ultimele 14 zile, într-una sau mai multe zone/ țări cu risc epidemiologic ridicat.

Tranzitul

  • Toate persoanele care tranzitează România și nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu noul coronavirus, indiferent de țara de proveniență sau destinație, sunt exceptate de la măsura carantinei.
  • Pentru a fi permisă tranzitarea României, persoanele trebuie să probeze faptul că scopul călătoriei este unul justificat  și esențial, respectiv că li se va permite continuarea călătoriei în celelalte state de tranzit, dacă este cazul, respectiv că li se va permite intrarea în țara de destinație. Dovada scopului călătoriei se poate face în baza unui drept de ședere, dacă sunt impuse astfel de limitări de către statele de tranzit/ destinație (viză, permis de ședere, carte de rezidență etc.).
  • Tranzitul trebuie să fi realizat neîntrerupt, în maxim 24 de ore, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens (informații concrete vor fi oferite de către Poliția de Frontieră).

Excepția de la măsura carantinei

  • Dacă în ultimele 14 zile v-ați aflat pe teritoriul uneia sau mai multor țări din Lista țărilor/ zonelor cu risc epidemiologic ridicat, puteți fi exceptați, și în acest caz, de la măsura carantinei, cu condiția să vă încadrați în excepțiile prevăzute de legislație.
  • La intrarea în România, pentru persoanele care sosesc din țările / zonele / teritoriile de risc epidemiologic ridicat și prezintă un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile, dacă nu se încadrează în excepțiile de la această măsură. Copiii cu vârsta mai mică sau egală de/ cu 3 (trei) ani, care sosesc în țară împreună cu persoanele menționate mai sus, intră în carantină pentru o perioadă similară cu a acestora și sunt exceptați de la obligația prezentării unui document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
  • Rezultatul negativ al testului RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 este prezentat sub forma unui document (în limba oficială a statului unde a fost efectuat și în limba engleză), în format letric sau electronic, eliberat de laboratoare autorizate, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost efectuat testul.
  • Pentru persoanele sosite din țările / zonele / teritoriile de risc epidemiologic ridicat și care nu prezintă la intrarea în țară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian și rutier de persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din zonele de risc epidemiologic, au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de transport a persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:

  • rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării;
  • efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv celei de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea acesteia până la data îmbarcării;
  • faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data îmbarcării. Dovada confirmării se realizează cu documente medicale ca, de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.

Potrivit reprezentanților Ambasadei României la Chișinău, sunt exceptate de la măsura carantinei și persoanele care sosesc în România din țările/ zonele/ teritoriile de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

„Pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/ tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă), preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.

Analiza acestor situații este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, iar cazurile considerate ca justificate pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică. În decizia de suspendare se va menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2”, se mai arată în nota informativă.