Alți doi frați, de 8 și 10 ani, s-au înecat. Copiii au plecat la scăldat la Nistru
La doar câteva zile de la tragedia din satul Șișcani, raionul Nisporeni, unde 2 frați, de 6 și 8 ani, s-au înecat într-un iaz din localitate, o altă nenorocire s-a produs în satul Coșnița, raionul Dubăsari, unde alți doi frați, în vârstă de 8 și 10 ani, au fost înghițiți de apele râului Nistru.
Potrivit ofițerei de presă a IP Dubăsari, miercuri, 19 august, la ora 14:15, serviciul 112 a fost sesizat de o localnică din satul Coșnița care a comunicat că nu-și găsește copiii pe care i-a lăsat fără supraveghere, temporar, pe malul râului Nistru .
În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că femeia, în vârstă de 29 ani, împreună cu cei trei copii ai săi minori, a plecat la râul Nistru să se odihnească. Ajungând la râu, mama a permis copiilor să se scalde. În tot acest timp femeia s-a întors la copilul mai mic de 4 luni care, la fel, era la mal și plângea.
„Femeia, fiind preocupată de copilul mai mic, nu a observat când și în ce circumstanțe copiii mai mari au dispărut de pe mal. Văzând că aceștia nu sunt, a strâns toate lucrurile și a plecat acasă, crezând că copiii s-au pornit spre domiciliu, fără a o anunța, însă nici acasă nu i-a găsit”, a menționat pentru ZdG ofițera de presă a IP Dubăsari, Elena Băietrău.
În cele din urmă, femeia a apelat Serviciul unic 112, presupunând că copiii s-au înecat. La fața locului, a fost solicitat și echipajul IGSU.
Între orele 16.00 -16.35 au fost depistate corpurile neînsuflețite ale minorilor de către angajații IP Dubăsari și IGSU.