Alte opt troleibuze noi vor ajunge în curând pe străzile capitalei
Un lot de opt troleibuze clasice, achiziționate de la uzina din Minsk, au ajuns la Chișinău și urmează a fi asamblate la Atelierului de reparații al Î.M. „Regia Transport Electric Chișinău”. Anunțul a fost făcut de primarul general al Chișinăului, Ion Ceban.
Potrivit lui Ceban, troleibuzele sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, camere de supraveghere în interior și prize USB pentru călători. De asemenea, unitățile de transport au blocurile optice pe bază de LED și oglinzi cu reglaj electric, rampă de acces pentru persoanele cu nevoi speciale.
Ceban susține că în această perioadă se execută deservirea tehnică a celorlalte 10 troleibuze de model SKODA, ce au fost procurate din orașul RIGA, care la fel corespund tuturor standardelor și care urmează să fie puse în circuit.
În ultima perioadă pe străzile capitalei au fost lansate, 5 troleibuze noi articulate din Belarus, 5 troleibuze articulate cu parcurs de model Solaris din RIGA și 10 troleibuze clasice de model SKODA, cu parcurs.
Totoădată, Ceban susține că urmează să ajungă până în luna martie încă 22 de troleibuze noi clasice din R. Belarus.