Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Alte două Proiecte urbanistice zonale…

Alte două Proiecte urbanistice zonale aprobate de CMC

Sursa: chisinau.md

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat, miercuri, 21 decembrie, ultimele două Proiecte urbanistice zonale (PUZ), din cele șase care au stârnit discuții în spațiul public.

PUZ-urile aprobate astăzi de CMC sunt pentru două terenuri din Chișinău și anume: valorificarea a două terenuri pe strada Testimițeanu 31 cu necesitatea operării de modificări în Regulamentul local de urbanism și valorificarea teritoriului cuprins în perimetrul străzilor Meșterul Manole-Maria Dragan-Otovasca-Uzinelor.

Consilierul Partidului Adevăr și Solidaritate (PAS) în CMC, Dumitru Ivanov a declarat în timpul ședinței CMC că „prima dată șase PUZ-uri sunt votate într-un timp record” și că „aceste proiecte sunt fără avizul Ministerului după cum prevedea legea și au mai multe abateri de la normativele în vigoare. Fracțiunea PAS din CMC nu va susține aceste proiecte și va sesiza toate organele competente, inclusiv anticorupție”.

Marți, 20 decembrie, CMC a votat primele patru din cele șase Proiecte urbanistice zonale (PUZ) despre care arhitectul și viceprimarul suspendat, Victor Chironda a declarat că toate „PUZ-urile votate prevăd construcția a câteva zeci de blocuri locative cu 15-19 nivele, cu mii de apartamente și zeci de mii de metri pătrați de spațiu comercil” și că toate „terenurile vizate, au conform PUG, coduri de restricție” ce țin, fie de dezvoltarea ulterioară a infrastructurii orașului, fie de „interdicția de a construi blocuri de locuit” în zona vizată.

„Absolut toți acești oameni sunt foarte conștienți ce votează. I-am preîntimpinat personal. Când o să vă treziți că lângă casa sau blocul vostru unde și așa e aglomerație și nu găsești un loc de parcare, se construiește o nouă enormitate, să știți exact numele celor care au admis asta. Aceste partide și acești oameni au promis chișinăuienilor să lupte cu mafia imobiliară și să asigure o dezvoltare echilibrată și durabilă a orașului” a mai declarat Victor Chironda.

Cu o reacție la acest subiect, a venit și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, care a menționat că deciziile CMC sunt „ilegale”.

„Aceste decizii, pe lângă faptul că sunt ilegale, vor crea mai multe ambuteiaje, vor fi mai puține spații verzi și mai puțin confort pentru locuitorii din Chișinău. Vom sesiza Oficiul Cancelariei de Stat Chișinău pentru a verifica legalitatea acestor documente. În același timp, reiterez apelul către organele de drept pentru a verifica toate ilegalitățile din domeniul construcțiilor”, a declarat Spînu.