Alte circa 3800 de persoane vor primi indemnizaţii de 16.000 de lei, după ce au contractat infecția COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu
Ministerul Finanțelor va aloca suma de 60,8 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice în sumă de 16 mii lei pentru 3801 persoane, care au contractat infecția COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Astfel, 11,3 milioane lei vor fi alocați din fondul de intervenție al Guvernului, iar 49,5 milioane lei din fondul de rezervă al Guvernului.
Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, angajații care vor primi indemnizația sunt din domeniul apărării, domeniul afacerilor interne, domeniul justiției (sistemul administrației penitenciare), domeniul securității statului, al instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară și altor autorități/instituții bugetare.
Potrivit datelor Ministerul Finanțelor, la situația din 10 decembrie 2020, volumul fondului de rezervă aprobat (precizat) pentru anul 2020 constituie 107,0 milioane lei, din care au fost repartizate până la moment 57,1 milioane lei. Volumul fondului de intervenție aprobat (precizat) pentru anul 2020 constituie 279,7 milioane lei, din care au fost repartizate până la moment 268,4 milioane lei.