Alertă de călătorie pentru cetățenii R. Moldova în Israel
Din 23 decembrie 2020, tuturor cetățenilor străini, fără excepție, le va fi interzisă în totalitate intrarea în Israel. Interdicția este valabilă pentru 10 zile cu posibilă extindere a termenului. Anunțul a fost făcut de către ambasada R. Moldova în Israel.
Potrivit unei note informative emisă de către misiunea diplomatică, decizia survine întru contracararea importului noului tip a coronavirsului, depistat în Marea Britanie.
„La moment, noua mutație a virusului nu este depistată în Israel. La 22 decembrie 2020, cabinetul israelian de combatere a epidemiei covid-19 a decis plasarea în carantină a tuturor israelienilor care sosesc din străinătate în hoteluri specializate pe o durată de 14 zile”, se menționează în notă.
Decizia va intra în vigoare pe data de 23 decembrie curent, începând cu ora 22:00.
R. Moldova suspendă toate cursele aeriene de pasageri din și spre Marea Britanie, începând cu 23 decembrie 2020, orele 00:00.
Răspândirea rapidă a unei noi variante de coronavirus a fost motivul pentru introducerea unor reguli stricte, la nivelul scenariului patru, pentru milioane de oameni, restricții mai dure, inclusiv interzicerea părăsirii domiciliului, în perioada de Crăciun în Anglia, Scoția și Țara Galilor și în alte țări care, acum, pun Marea Britanie pe lista țărilor cu interdicție de călătorie.