Ajutor aero-medical SMURD pentru un copil de trei ani
Ieri, 16 septembrie, la ora 11:00, a fost solicitat ajutor aero-medical SMURD, pentru un copil de trei ani. Copilul se afla internat la un spital din Chișinău și necesita transport de urgență în România, pentru investigații și îngrijiri medicale ulterioare.
Odată efectuată solicitarea, un elicopter SMURD Galați a aterizat pe stadionul DINAMO din capitală, de unde a preluat pacientul, după ce medicii care au adus-o până la elicopter, au făcut schimb de informații referitor la caz, cu echipajul aero-medical.
Respectiv, după procedurile efectuate și de către Poliția de Frontieră, copilul a fost transportat aero-medical către un spital de profil din Iași.
Din informațiile operative, se cunoaște că minorul este din raionul Orhei, iar solicitarea pentru transport aero-medical a fost făcută de către instituția medicală în care se afla internată fetița. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a monitorizat această operațiune, fiind a 27-a acțiune de salvare aeriană, de la începutul Proiectului Transfrontalier SMURD.