Principală  —  IMPORTANTE   —   Agenția „Moldsilva” a depistat nereguli…

Agenția „Moldsilva” a depistat nereguli în cadrul mai multor întreprinderi silvice, inclusiv la cea din Hâncești, despre care ZdG a scris în ancheta „Hoții de păduri”

Agenţia „Moldsilva” a depistat nereguli și ilegalități în cadrul mai multor entități silvice, inclusiv la cea din Hâncești, despre care Ziarul de Gardă a scris în ancheta „Hoții de păduri”, prezentând detalii din lumea furtului de pădure din R. Moldova.

Reprezentanții „Moldsilva” susțin că verificările efectuate, precum și rezultatele activității economico-financiare a entităților silvice din subordine, denotă în multiple cazuri, lipsa de profesionalism și responsabilitate din partea personalului cu funcții de conducere. „În aceeaşi responsabilitate mai pot fi atribuite aplicarea selectivă a reglementărilor legislației din domeniu sau eschivarea de la inițierea și întreprinderea măsurilor ce se impun în scopul atragerii la răspundere disciplinară sau administrativă sau penală a personalului care prin activitatea lor au cauzat prejudicii fondului forestier”.


În cadrul Î.S. Întreprinderea pentru Silvicultură ,,HÎNCEȘTI-SILVA”, despre care ZdG a scris în ancheta „Hoții de păduri”, verificările efectuate în luna decembrie a anului 2021, la cantonul silvic numărul 11, ocolul silvic Bujor, au stabilit diminuarea volumului de masă lemnoasă destinată recoltării prin intermediul tăierilor de produse principale cu 106 metri cubi în cazul unui parchet cu suprafața de 0,7 hectare şi cu 245 metri cubi de pe suprafața unui parchet de 1,0 ha (volumul autorizat fiind de 294 metri cubi).

„În urma verificărilor inițiate în cadrul entității silvice, în ianuarie 2022, și anume în ocolul silvic Bujor, din parchetele destinate exploatării în anul 2022, în 20 de parchete s-a constatat diminuarea volumului de masă lemnoasă destinată recoltării cu circa 2883 metri cubi. Aceste rezultate indică asupra lipsei de atitudine și control obiectiv din partea unor factori de decizie din cadrul Î.S. Întreprinderea pentru Silvicultură ,,HÎNCEȘTI-SILVA” pe parcursul anului 2021, ce se putea solda cu extragerea frauduloasă a unui volum total de 3234 metri cubi de producție forestieră”, arată comunicatul Agenției „Moldsilva”.

În urma verificărilor efectuate la Î.S. Întreprinderea pentru Silvicultură „SOROCA”, a fost constată întocmirea incorectă a materialelor de punere în valoare în ocolul silvic Șolcani, astfel, constatându-se diminuarea volumului de masă lemnoasă destinată recoltării, la etapa efectuării lucrărilor de punere în valoare cu 683 metri cubi. Cazuri similare, conform „Moldsilva”, au fost constatate în urma verificărilor efectuate de către angajații Agenției și în cadrul ocoalelor silvice Cuhurești și Soroca, unde în urma evaluărilor de control în cazul a patru parchete din șapte verificate s-a constatat diminuarea volumului pe picior a masei lemnoase destinate recoltării cu 142 metri cubi.

Totodată, în cadrul Î.S. Întreprinderea pentru Silvicultură „IARGARA”, în decembrie 2021, în procesul de efectuare a recepției tehnice a lucrărilor executate în ocolul silvic Leova, s-au depistat divergențe dintre volumul de masă lemnoasă preconizat recoltării și volumul real recoltat, fiind astfel luat la evidență contabilă un surplus total de masa lemnoasă de 644,5 metri cubi.

„În fondul forestier din raza de activitate a ocolului silvic Basarabeasca, din cadrul aceleiaşi entităţi silvice, în trimestrul IV a anului 2021 s-a constatat comercializarea masei lemnoase până la finalizarea lucrărilor de exploatare în lipsa actelor de proveniență, încălcări cu privire la modul de stivuire a producției forestiere și nerespectarea termenului de eliberare a parchetelor de masă lemnoasă.

În cadrul entităților menționate, se examinează multilateral acțiunile ilegale admise de personalul serviciului silvic privind exercitarea atribuțiilor de serviciu şi sunt inițiate mai multe anchete de serviciu în scopul atragerii la răspundere a personalului vizat, rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice inclusiv sancţiunile aplicate persoanelor care au admis lacune în serviciu”, precizează Agenția.

La începutul lunii iunie 2021, ZdG a publicat o serie de investigații în care a prezentat detalii din lumea furtului de pădure din R. Moldova.

Un pădurar demis în luna iunie 2021 pentru că a permis tăierea ilegală a pădurii a acceptat să povestească, deschis, cu probe, despre cum șefii săi i-au cerut în ultimii ani să taie copaci și să scoată din pădure surplusul de lemn, acumulat în urma tăierilor planificate, dar și despre cum politicul se implică în activitatea silvicultorilor. Timp de mai mulți ani, pădurarul care a cochetat și cu politica, acuzat la rându-i de implicare în scheme, a documentat multe dintre indicațiile primite de la superiori, înregistrând mii de convorbiri telefonice cu aceștia, dar și cu alți colegi, despre dedesubturile unui sistem bântuit de corupție.

ZdG a analizat o parte dintre aceste discuții și a prezentat, în premieră, detalii din lumea furtului de pădure, văzute și simțite din interiorul sistemului, o lume în care pădurarii sunt cei care execută indicațiile superiorilor, iar ulterior, tot ei sunt sacrificați, dacă furturile ajung să fie descoperite. Fotoliile șefilor sunt însă, aproape de fiecare dată, de neclintit. E o lume în care interesele și relațiile din politică și justiție fac legea.