Adulții interesați să învețe limba română pot beneficia de cursuri gratuite. MEC dă startul înscrierilor în program

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță joi, 23 ianuarie, că a dat start înscrierilor la o nouă ediție a programului național privind studierea limbii române. Acesta este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat, conform unui comunicat de presă emis de MEC.
Cursurile de învățare a limbii române se vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în perioada martie – decembrie 2025. La final, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Înscrierea la cursuri se va face până pe data de 16 februarie 2025 prin completarea unui formular online, accesând linkul: https://bit.ly/m/programlimbaromana. În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, MEC îndeamnă doritorii să se pot adresa la numărul de telefon 068686004, în zilele de lucru, între orele 09:00 și 17:00, pentru a fi asistate să completeze cererea.
În 2025, MEC preconizează ca în cadrul Programului să fie instruite circa 6 500 persoane. Cursul va dura, în medie 120 de ore, în dependență de nivelul de competență lingvistică.
În 2024, cele mai multe cereri au fost depuse de persoane care locuiesc în Chișinău – 6 911, urmat de UTA Găgăuzia – 1 586, Bălți – 682, Tiraspol – 622. Restul 2 971 cereri au fost depuse de persoane din celelalte raioane ale țării.
Până în prezent, în cadrul Programului Național de studiere a limbii române, peste 16 mii de persoane au învățat limba română. Din numărul total de solicitanți, peste 9 mii au cerut să studieze nivelul începător (A1) sau nivelul elementar (A2).
În ultimul an, pentru organizarea și desfășurarea cursurilor gratuite de la bugetul de stat au fost alocate circa 14 milioane de lei.