Adoptat de Parlament: O tabără militară modernă va fi construită în apropierea municipiului Chișinău
Urmează a fi construită o tabără militară modernă. Parlamentul a susținut luni, 31 iulie, în prima și a doua lectură, un proiect de lege care prevede dezvoltarea infrastructurii Armatei Naționale. Potrivit autorităților, această prioritate derivă din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, precum și din Viziunea strategică a Ministerului Apărării privind dezvoltarea Armatei Naționale pe termen mediu pentru anii 2022-2025.
Documentul prevede retragerea din circuitul agricol, pentru necesități de stat și publice, a două terenuri agricole în scopul construcției unei tabere militare moderne. Este vorba despre un teren cu suprafața de 7,6 ha, administrat de Agenția Proprietăți Publice, aflat în gestiunea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a unui teren cu suprafața de circa 18,7 ha, administrat de Agenția Proprietăți Publice, aflat în gestiunea Ministerului Educației și Cercetării, situate în extravilanul comunei Băcioi, municipiul Chișinău.
În aprilie 2023, ministrul Apărării al R. Moldova, Anatolie Nosatîi, anunța că o bază militară modernă va fi construită în apropierea municipiului Chișinău. Bani pentru construcția bazei militare au fost alocați din bugetul de stat, iar clădirea ar putea fi gata în cel mult 5 ani.
Potrivit ministrului, unitatea militară va oferi angajaților Armatei Naționale condiții moderne de studii și antrenamente și va fi folosită pentru depozitarea tehnicii militare.
„E vorba de crearea de la zero a infrastructurii ce ar permite dislocarea unei unități militare în conformitate cu standardele noi. Îmi doresc ca civilii și militarii care vor să activeze în cadrul Armatei Naționale să aibă condiții decente pentru activitate. Ceea ce ar permite și niște săli de instruire bune, capacități de antrenare a pregătirii fizice sau niște simulatoare. Ne dorim remize bune pentru stocarea tehnicii pe care în curând o vom primi. Inclusiv, (ne dorim – n. red.) condiții de cazare a militarilor în termen. O prioritate pentru noi este și crearea corpului de soldați-sergenți pe contract. Mi-aș dori ca tinerii care vin să lucreze în armată să aibă unde să locuiască, după serviciul său activ de zi sau de noapte”, a declarat anterior Anatolie Nosatîi la emisiunea „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Ministrul a mai spus că proiectul va fi realizat pe parcursul mai multor ani, deoarece „este un proiect de construcție capitală și investițiile vor fi de lungă durată”.
În ultimii 10 ani R. Moldova a alocat și cheltuit zero lei pentru achiziţionarea tehnicii militare, atenția fiind îndreptată spre întreținerea echipamentelor care în proporție de 90% datează din epoca sovietică. Cei mai mulți bani alocați armatei merg spre nevoile speciale ale forțelor armate și plata salariilor.
Conform unei investigații ZdG, nu avem niciun avion de luptă, elicopter sau tanc. Astfel că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a stârnit îngrijorare în R. Moldova, mai cu seamă că spațiul aerian a fost survolat ilegal de rachete, iar de câteva ori, bucăți din ele au căzut pe teritoriul țării.
Odată cu declanșarea crizei de securitate de la granițele R. Moldova, autoritățile și-au îndreptat toată atenția către armată, majorând bugetul destinat apărării și investind preponderent în protejarea spaţiului aerian care este cea mai vulnerabilă componentă a apărării naționale.