Achiziție cu un singur participant. Două spitale raionale au cumpărat aparate de ventilare artificială în pofida asigurărilor date de autorități
În timp ce autoritățile dau asigurări că situația este sub control, două spitale raionale au decis totuși să procure suplimentar aparate de ventilare artificială a plămânilor. În cazul ambelor achiziții, câștigătoare a fost desemnată compania IM GBG MLD, care aparține omului de afaceri Tudor Ceaicovschi, vizat în dosarul licitațiilor trucate în medicină.
Conform informațiilor de pe portalul Agenției Achiziții Publice, cumpărăturile au fost efectuate în luna martie, după ce în R. Moldova au început să fie confirmate tot mai multe cazuri de infecție cu COVID-19. În ambele cazuri, achizițiile au fost plătite de Consiliile raionale, iar singurul participant la proceduri a fost „IM GBG MLD”.
Contactată de Ziarul de Gardă, Elena Tatu, vicedirector al Spitalului raional Cahul, ne-a spus că prin intermediul achiziției a fost procurat un aparat de ventilare artificială a plămânilor, dar și două monitoare pentru monitorizarea parametrilor vitali. Contractul a fost semnat recent, iar tehnica a fost deja livrată, astfel că spitalul dispune deja de patru astfel de aparate.
„Aceasta a fost o măsură luată de Consiliul raional în scopul prevenirii și combaterii infecției cu COVID-19. Noi suntem conștienți de faptul că infecția în țară progresează cu pași destul de mari și noi ne pregătim. Suntem conștienți că în scurt timp, probabil, vom fi numiți și noi ca spital de referință și trebuie să fim pregătiți”, spune Elena Tatu.
Costul achiziției pentru Spitalul raional Cahul s-a ridicat la circa 830 de mii de lei.
Aceeași situație este și la Hâncești, unde consiliul raional a procurat însă două aparate de ventilare artificială, la un preț de peste 800 de mii de lei. Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, a declarat anterior pentru Ziarul de Gardă că instituția pe care o conduce dispunea până acum de patru astfel de aparate, iar procurarea a încă două se face în contextul răspândirii infecției cu noul virus COVID-19.
Tudor Ceaicovschi, cel care deține compania care a livrat aparatele de ventilare artificială, este vizat în dosarul licitațiilor trucate în medicină, pornit încă în 2014. Centrul Național Anticorupție informa atunci că licitațiile erau trucate prin includerea în caietul de sarcini pentru procurarea echipamentelor medicale, a unor parametri care corespundeau exclusiv echipamentelor medicale comercializate de companiile lui Tudor Ceaicovschi, Global Biomarketing Group Moldova SRL și Intermed SRL. Astfel, prin intermediul acestei scheme, ar fi fost trucate 20 de licitații, fiind semnate contracte de 200 milione de lei, ceea ce a adus statului un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei.
După patru ani şi jumătate de la trimiterea în judecată, dosarul licitaţiilor trucate în medicină se află în continuare la etapa şedinţelor preliminare.
Donații pentru spitalele din capitală
La 25 martie Primăria Chișinău informa că a recepționat 7 utilaje medicale pentru ventilarea artificială a plămânilor, care au fost donate de un agent economic și urmează a fi repartizate la următoarele instituții:
- Spitalul clinic municipal de boli contagioase pentru copii – 3 unități;
- Spitalul Clinic Municipal de Copii „V. Ignatenco” – 1 unități;
- Spitalul Clinic din Bălți – 3 unități.
Reprezentanții Primăriei nu au putut să ne comunice cine este agentul economic care a făcut donația respectivă, menționând că acesta nu vrea să își facă public numele.
Sistemul medical din R. Moldova dispune de 500 de aparate de ventilare artificială
Autoritățile au declarat în mai multe rânduri că aparatele de ventilare de care dispunem sunt suficiente pentru a face față noului tip de coronavirus.
O declarație în acest sens a fost făcută recent și de președintele Igor Dodon, care a declarat însă că avem 500 de aparate de ventilare doar în Chișinău, în timp ce reprezentanții ministerului Sănătății spun că acest număr se referă la întreg sistemul din R. Moldova.
„Când am spus că sunt 500 de aparate de ventilare doar în Chișinău, cineva încearcă să interpreteze că sunt 500 de locuri. Asta nu-i corect. Din 94 de cazuri pe care la avem, de ventilare artificială au avut nevoie doar în două cazuri. Noi avem 500 de aparate de ventilare. Dacă ajungem la 2 000 de cazuri confirmate și mergem după statistica asta, trebuie vreo 10% din aparatele de ventilare, adică 200”, a spus șeful statului pe 23 martie.
De cealaltă parte, Tihon Moraru, doctor în științe medicale, specialist în Terapie Intensivă, spune că pentru a face față situației grave, sistemul medical trebuie dotat adecvat, inclusiv cu aparate de ventilare artificială.
„Pentru a putea tratata măcar 50-100 bolnavi gravi de COVID-19 avem nevoie de 30-40 și mai mult de aparate performante pentru respirație mecanică, produse de cele mai renumite firme din SUA, Germania, Japonia și alte țări dezvoltate. Am teamă, că am întârziat cu 3-4 săptămâni, va fi foarte greu ca echipamentele să fie aduse în țară. Acest lucru poate fi realizat doar de conducerea țării noastre și cât mai rapid, implicând Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătății, ambasadele sus-numitelor țări, acreditate pe teritoriul Republicii Moldova și ambasadele Republicii Moldova din aceste țări”, spune doctorul.