Principală  —  IMPORTANTE   —   Accident rutier pe traseul R16.…

Accident rutier pe traseul R16. O persoană a decedat, iar alte trei s-au ales cu diverse traumatisme

Sursa foto: IGP

Un accident rutier s-a produs duminică seară, 15 octombrie, pe traseul R16. O persoană a decedat, iar alte trei s-au ales cu diverse traumatisme. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP), preliminar, la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, locuitor al satului Taxobeni, raionul Fălești, conducând un BMW X5, la intrarea în satul Gherman din raionul Ungheni a pierdut controlul asupra mașinii și a ieșit pe contrasens tamponând frontal un Mercedes-Benz Sprinter, condus de un bărbat de 39 de ani din raionul Ungheni care se deplasa în direcția raionului Fălești.  

În urma coliziunii, microbuzul s-a inversat. 

„Ambii conducători auto și pasagerii din BMW, doi bărbați de 27 și 22 de ani, au fost transportați la Spitalul Raional Ungheni cu diverse traumatisme. La scurt timp, conducătorul Mercedes-ului a decedat (…). Apelăm repetat la responsabilitatea șoferilor în trafic. Conduceți atent și regulamentar! Viața are prioritate!”, se spune în comunicatul IGP.

Sursa foto: IGP

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.