Accident grav la Comrat. Un copil de 10 ani a decedat, după ce a fost lovit de o mașină. Primele informații de la Poliție
Un accident rutier grav a avut loc miercuri, 13 septembrie, la Comrat, UTA Găgăuzia. Polițiștii au stabilit preliminar că, în timp ce un autocar staționa pe marginea carosabilului pentru a debarca pasagerii, un copil care a coborât din microbuz, a traversat strada neregulamentar, fiind lovit de un automobil de marca Mitsubishi, condus de un bărbat de 35 de ani, care a ieșit pe contrasens.
În urma impactului, minorul în vârstă de 10 ani a decedat în timp ce era transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Fiind testat cu aparatul Drager, conform Poliției R. Moldova, s-a constatat că șoferul automobilului nu era în stare de ebrietate la volan. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
„Șoferi, respectați Regulamentul Circulației Rutiere. Mereu vă solicităm să nu efectuați manevre nesigure. Părinți, comunicați cu copiii despre traversarea corectă a carosabilului”, îndeamnă Poliția.
Pe parcursul a opt luni ale anului 2023, în R. Moldova au avut loc 1279 de accidente rutiere în care și-au pierdut viața 122 de persoane, iar peste 1500 s-au ales cu traumatisme. Datele au fost prezentate vineri, 8 septembrie, de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unor audieri publice pe subiectul asigurării securității rutiere în țara noastră, în perioada 2020-2023.
În ultimii trei ani, conform unei note informative a Parlamentului, numărul accidentelor a crescut cu 1,3%. De cele mai multe ori, accidentele rutiere sunt cauzate de viteza excesivă, neacordarea priorității pietonilor și altor vehicule, precum și condusul în stare de ebrietate.