Principală  —  IMPORTANTE   —   Academia de Administrare Publică, după…

Academia de Administrare Publică, după ce MEC a anunțat că va reorganiza instituțiile de învățământ: „Conceptul prezentat de fuzionare este crud, neargumentat, lipsit de viziune și consecvență”

Sursa Foto: aap.gov.md

Angajații Academiei de Administrare Publică (AAP) își exprimă „dezacordul total față de intenția Ministerului Educației și Cercetării de a lichida instituția”. Reacția vine după ce MEC a anunțat că va reorganiza instituțiile de învățământ din R. Moldova.

Potrivit unei scrisoare deschise publicate pe site-ul instituției, reprezentanții Academiei susțin că „orice reformă presupune o transformare, care are drept scop obținerea unui progres. În orice altă interpretare, schimbările operate reprezintă acțiuni inutile și ineficiente, care pot genera daune și prejudicii ireparabile”.

Totodată, angajații Academiei de Administrare Publică spun că „reforma învățământului superior este necesară”, însă „trebuia larg consultată cu părțile interesate”.

„Reforma învățământului superior este necesară, așteptată și, noi, susținem acest proces. Important este – ce facem și cum facem. Or, aici lucrurile se complică. Conceptul prezentat de fuzionare a unor instituții de învățământ superior este crud, neargumentat, lipsit de viziune și consecvență. O astfel de abordare va șterge ,,cu buretele de la tablă” nu doar entități, dar și istoria țării, parte componentă a căreia sunt multe dintre instituțiile de învățământ și cercetare vizate (…).

Pentru a evita greșelile și a preveni potențialele efecte negative asupra sistemului educațional din R. Moldova, reforma trebuia larg consultată cu părțile interesate. Administrațiile instituțiilor vizate în acest proces ,,de reformă”, colectivele didactice și de cercetare, societatea civilă – toate trebuiau atrase în elaborarea și promovarea unei reforme autentice a sistemului educațional, care să producă efecte utile și să genereze progres. Vă îndemnăm să țineți cont de argumentele noastre și să nu desconsiderați breasla profesioniștilor din sistemul educațional din R. Moldova. Împreună și conjugat putem face reforme și contribui la dezvoltarea țării noastre”, menționează reprezentanții instituției.

Recent, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS) și Universitatea de Stat din Tiraspol (UST) s-au arătat indignate de intenția MEC de a reorganiza instituțiile de învățământ din R. Moldova, inclusiv de a „absorbi” instituțiile respective.

Într-o scrisoare adresată Ministerului Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Tiraspol a criticat decizia ministerului, calificând-o drept o „intenție neinspirată”. Astfel, colectivul instituției a solicitat autorităților „neadmiterea încălcării autonomiei universitare” și a menționat că UST nu trebuie supus procesului de reorganizare „până la rezolvarea conflictului transnistrean”. Și colectivul USEFS a emis o scrisoare deschisă „în vederea stopării procesului de absorbție a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport”.

Pe 27 iunie curent, MEC a anunțat despre intenția de a reorganiza instituțiile de învățământ din R. Moldova. Conform ministerului, procesul de reorganizare este planificat între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii. Admiterea la studii superioare se va desfășura doar în instituțiile reorganizate, iar transferul studenților se va finaliza până la începutul noului an de studii.

MEC susține că va face această schimbare pe motiv că, la ora actuală, există „prea puțini studenți și prea multe universități”.

„La nivel mondial, se tinde spre concentrarea resurselor, nu spre dispersarea acestora. Astfel, Danemarca, Olanda, Franța, Țările Baltice sunt exemple de succes în realizarea unor asemenea procese de concentrare a resurselor. Competența este prea dispersată. Suntem o țară prea mică pentru a pretinde că putem asigura studii de calitate la același program de studii în 6-7 sau mai multe universități. Influența slabă a cercetării asupra procesului de instruire: Două elemente-cheie definesc o instituție modernă și inovativă de învățământ superior, și anume: predarea bazată pe cercetare și cercetarea bazată pe predare”, a menționat MEC.