Principală  —  IMPORTANTE   —   AAC anunță că a sancționat…

AAC anunță că a sancționat două companii aeriene pentru „utilizarea practicilor comerciale incorecte”

Sursa foto: Facebook / Autoritatea Aeronautică Civilă

Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova (AAC) anunță vineri, 2 septembrie, că a sancționat două companii aeriene pentru „utilizarea practicilor comerciale incorecte”.

AAC nu a precizat denumirile companiilor aeriene care au fost sancționate.

„În vederea soluționării petițiilor depuse de către pasagerii curselor aeriene, AAC a demarat investigațiile pe fiecare caz în parte. În procesul investigației, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 344 alin.(3) lit. d) al Codului Contravențional de către operatorii aerieni prin furnizarea pasagerilor a informației eronate și au fost identificate erori în procesul de comunicare cu pasagerul”, arată un comunicat al AAC.

La începutul lunii iulie, AAC a anunțat că a redus numărul de autorizații emise pe numele companiei aeriene FlyOne, afiliată fostului ministru al Justiției Vladimir Cebotari. Astfel, 23 din 38 de autorizații au fost suspendate în acea perioadă până la remedierea unor probleme.

Anterior, viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a spus că a solicitat Autorității să pregătească modificări la actele normative care să crească contravențiile și să fie implementate „norme clare pentru suspendarea sau retragerea autorizațiilor pentru curse regulate sau neregulate în cazul unor abateri ce aduc atingere drepturilor consumatorilor”.