A murit Mihai Volontir, cel mai bun actor al secolului XX
Mihai Volontin s-a stins din viață noaptea trecută, la vârsta de 81 de ani, în secția de reanimare a Spitalului Clinic Republican din Chișinău, unde a fost internat încă la 25 iulie 2015, fiind transferat de la spitalul din Bălți. Starea sănătății acestuia s-a agravat, iar diabetul de care suferea, a dat complicații, fapte ce i-au provocat decesul.
Mihai Volontir s-a născut la data de 9 martie 1934, în satul Glinjeni din raionul Rezina (Regatul României, astăzi în raionul Șoldănești, Republica Moldova). De la vârsta de 18 ani a început să predea ca învățător la școala rurală din satul Păpăuți, Rezina. A făcut studii la Școala pedagogică din Orhei (1952-1955), după absolvirea cărora a fost numit în funcția de director al căminului cultural din satul Lipceni (raionul Rezina).
Începând din anul 1957 este actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, unde debutează în spectacolul „Chirița din Iași” în rolul Surugiului, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-plan.
A debutat ca actor de film la studioul cinematografic „Moldova-Film” în anul 1967 în filmul lui Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță „Se caută un paznic”, interpretând rolul lui Ivan Turbincă. A obținut Premiul Național al RSSM în anul 1971. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Ivan Turbincă din filmul său de debut (1957) și Dimitrie Cantemir din filmul omonim (1973).
Fiind remarcat pentru interpretarea sa, a fost invitat să joace în filme montate la studiouri din Rusia. Rolul țiganului Budulai (care-și caută liberatatea și fericirea) din serialul TV, „Țiganii” (1979) i-a adus celebritate, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc din anii ’70-’80. Succesul acestui serial a dus la realizarea unei continuări în anul 1984, intitulată Întoarcerea lui Budulai. I s-au decernat Premiul de Stat al Uniunii Sovietice (1980), Premiul Frații Vasiliev (1980) și titlul de Artist al poporului (1984).
În anul 1990 în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, Volontir a vorbit împotriva “blestemaților ocupanți ruși”.
Mihai Volontir suferea de diabet și afecțiuni ale sistemului vascular. De la sfârșitul anilor ’90 el a suferit 10 intervenții chirurgicale care s-au realizat cu sprijinul financiar al guvernelor R. Moldova, ale oamenilor de afaceri, ale actorilor de teatru și ale spectatorilor săi.
În 1996 a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”. La începutul anilor 2000, autoritățile locale i-au conferit lui Mihai Volontir titlul de cetățean de onoare al municipiului Bălți. De asemenea, el a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat a R. Moldova. Tot în anul 2000, Mihai Volontir a fost desemnat de către Academia de Științe a Moldovei cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească.
La 30 aprilie 2009, cu ocazia jubileului de 75 de ani, prin decizia CSȘDT al AȘM, lui Mihai Volontir i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al AȘM, pentru succesele obținute în vederea dezvoltării artei teatrale și cinematografice. În ultimii ani, actorul a refuzat ieșirile și interviurile publice.