Principală  —  Ştiri  —  Social   —   A doua licitație deschisă pentru…

A doua licitație deschisă pentru obținerea locurilor de gherete din capitală s-a încheiat. Au fost adjudecate 13 locuri, în valoare totală de peste 31,8 milioane de lei

Foto: Chisinau.md

A doua licitație deschisă pentru obținerea dreptului de încheiere a contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant stradal pe teritoriul orașului Chișinău a avut loc miercuri, 9 decembrie. În cadrul licitației, au fost adjudecate 13 locuri, în valoare totală de 31,8 milioane de lei, din cele 15 expuse la concurs.

Primăria Chişinău urmează să încheie contractele cu comercianţii, iar aceştia vor avea dreptul de comercializare pe un termen de 5 ani.

„Cele mai multe locuri de comerț obținute de agenții economici au ajuns în mediu la valoarea de 2 milioane de lei și mai mult. Însă au fost și alte poziții obținute la prețul de circa 386 mii de lei sau 3,86 milioane de lei”, a spus primarul Ion Ceban într-o postare pe Facebook.

La concurs au fost expuse 15 locații pentru unități de comerț ambulant stradal, amplasate în parcurile şi scuarurile din sectoarele capitalei. Este vorba despre zonele: Parcul din str. Melestiu; Parcul „Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica; Scuarul din str. Petru Zadnipru; Aleea din bd. Mircea cel Bătrîn sectorul Ciocana; Parcul „Mezon” sectorul Rîșcani.

Potrivit lui Ceban, 2 loturi din cele 15 propuse inițial pentru concurs, pentru care au fost depuse câte o singură ofertă, au fost excluse de către Comisia pentru licitații şi vor fi expuse la următoarea licitație, care se va desfăşura pe 15 ianuarie, 2021.

Ceban susține că banii vor fi redirecţionaţi pentru proiectele de infrastructură din capitală.

Prima licitație deschisă pentru obținerea dreptului de încheiere a contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant stradal pe teritoriul orașului Chișinău, care a avut loc pe 2 decembrie 2020, s-a încheiat cu vânzarea a 11 locuri speciale pentru o sumă totală de 20 milioane 205 mii lei.

În total au fost scoase 15 loturi la prima licitație care se aflau în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pe str. Ion Creangă (Parcul Dendrariu), în Pădurea-Parc „Butoiaș”, în Parcul „Sarmizegetusa” și pe str. Valea Crucii (Grădina Zoologică).

În cadrul primei licitații au fost vândute 3 loturi din centrul capitalei. Lotul 2 a fost vândut cu 1 505 mii de lei companiei Unicafe SRL. Ziarul de Gardă a scris anterior că această companie gestionează gheretele Cofee Time din capitală, iar beneficiarul final al afacerii ar fi Lucian Chirtoacă, fratele fostului primar al capitalei, Dorin Chirtoacă.

Lotul 3 care se află în scuarul catedralei a fost adjudecat de Old Season Cafe cu 1281 mii de lei.