942 de doze de vaccin Pfizer vor fi repartizate marți în regiunea transnistreană
942 de doze de vaccin Pfizer vor fi repartizate marți, 6 aprilie, în regiunea transnistreană. Anunțul a fost făcut de coordonatorul al grupului de comunicare privind imunizarea împotriva COVID-19, Alexei Ceban, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMSPS) privind procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova.
„Astăzi a fost ridicat dozele de vaccin pentru regiunea transnistreană, constituit din 942 de doze. Procesul de vaccinare cu Pfizer/BioNTech va fi demarat astăzi și se va administra în scurt timp, întrucât tot procesul este foarte bine planificat, toate persoanele se află în categoria care trebuie vaccinate în prima etapă”, a menționat Ceban.
Campania de vaccinare împotriva COVID-19, în R. Moldova, a început pe 2 martie, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. La 4 martie, autoritățile din R.Moldova au recepționat un alt lot cu 14400 de doze de vaccin AstraZeneca, prin intermediul platformei COVAX.
R. Moldova a recepționat pe 19 martie, alte 24570 de doze de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.
Sâmbătă, 27 martie, alte 50,4 mii de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca, donate de România, au ajuns în R. Moldova.