9 iunie, declarată zi de doliu național în legătură cu funeraliile interpretului de muzică ușoară Iurie Sadovnic
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat marți, 8 iunie, decretul prin care ziua de 9 iunie 2021, când vor avea loc funeraliile interpretului Iurie Sadovnic, este declarată zi de doliu național în toată țara. Doliul național este instituit în legătură cu trecerea în eternitate a renumitului interpret și compozitor de muzică ușoară și folk, promotor al valorilor naționale și culturale, Iurie Sadovnic.
În conformitate cu decretul prezidențial, miercuri, 9 iunie, în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria interpretului prin păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.
Autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 9 iunie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.
Interpretul de muzică ușoară, Iurie Sadovnic, deținător al „Ordinului Republicii”, s-a stins din viață luni, 7 iunie, la vârsta de 69 de ani. Potrivit poliției, interpretul s-ar fi împușcat în cap cu o armă pe care o deținea legal. Pe acest caz oamenii legii au inițiat un proces penal.
Potrivit poliției, Iurie Sadovnic a fost găsit fără suflare în apartamentul său de la Botanica de către soția lui. Oamenii legii susțin că interpretul de muzică ușoară a lăsat un bilețel de adio în care a scris că „are prea multe boli și nu vrea să fie nimănui povară”.
În 2015, președintele R. Moldova de atunci, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care i-a acordat „Ordinul Republicii” interpretului de muzică ușoară, Iurie Sadovnic.
Anterior, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, Iurie Sadovnic a vorbit despre muzică, artiști și probleme cu care se confruntă aceștia.