46 de oameni au murit, iar 917 s-au infectat cu COVID-19, în ultimele 24 de ore
Alte 917 persoane au fost confirmate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, în R. Moldova, după efectuarea a 4 469 de teste, dintre care 712 teste rapide antigen. Doar un caz este de import, din Egipt.
Din numărul total de cazuri, 29 sunt lucrători medicali: 8-medici, 15-asistenți medicali, 6-personal auxiliar.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești din țară, sunt internați 4 288 de pacienți infectați cu COVID-19, dintre care 330 sunt în stare extrem de gravă, iar 72 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.
Alte 2 056 persoane au fost vindecate. În total, 205 759 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 11 087 persoane, iar 20 183 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 228 370.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță și despre decesul altor 46 de oameni. Printre persoanele decedate este și un medic de familie, care a activat la Centrul Medicilor de familie Nr.2 din mun. Chișinău. Galina Haruța avea 58 de ani, iar peste 25 de ani i-a dedicat sistemului medical.
Până marți, 30 martie, au decedat din cauza COVID-19 105 lucrători medicali.