27 ianuarie este ultima zi când se poate solicita subvenții în avans pentru dezvoltarea localităților rurale
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) reamintește că, 27 ianuarie 2021 este ultima zi de depunere a dosarelor pentru solicitarea subvențiilor în avans cu scopul îmbunătățirii și dezvoltării infrastructurii publice rurale și diminuării tendințelor de declin social și economic în zonele rurale, iar până în prezent au fost depuse doar nouă cereri.
Dosarele de solicitare a subvenției în avans pentru noile măsuri de dezvoltare rurală, sunt recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (HG 476/2019).
Conform condițiilor regulamentului, eligibili pentru obținerea subvențiilor în avans sunt: unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate și comune, precum și orașe cu o populație de până la 10000 locuitori cu statut de rezident, conform ultimului recensământ al populației și al locuințelor) și persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non agricole.
Anual se va subvenționa trei măsuri noi pe segmentul dezvoltării rurale din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Pentru fiecare dintre măsurile menționate, alocația financiară anuală din FNDAMR va constitui un cuantum de 5%, ce reprezintă cca 50 milioane de lei.
Măsurile de sprijin sunt următoarele:
Măsură 1. Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale, prevede subvenționarea proiectelor investiționale orientate spre:
– construcția/reabilitarea/modernizarea drumurilor și podurilor publice locale;
– extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei şi de canalizare.
Măsură2. Renovarea și dezvoltarea localității rurale, prevede subvenționarea proiectelor investiționale pentru:
– reabilitarea străzilor pietonale locale, instalarea iluminatului public;
– renovarea sau reabilitarea clădirilor publice, a zonelor pentru organizarea piețelor, târgurilor;
– crearea și dotarea centrelor de îngrijire pentru copii, bătrîni și persoane cu nevoi speciale;
– crearea traseelor turistice, conservarea și restaurarea patrimoniului imobil istoric-cultural și de peisaj natural rural.
Pentru măsura 1 și 2, valoarea subvenției acordate va constitui 80% din valoarea investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 3 000 000 lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestor două măsuri vor fi Autoritățile Publice Locale de nivelul I.
Măsură3. Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole, cuprinde următoarele tipuri de investiții:
– proiecte privind diversificarea economiei rurale, prin înființarea și renovarea atelierelor de întreținere a tehnicii și echipamentelor, ateliere de cizmărie;
– proiecte privind înființarea centrelor de instruire și formare pentru însușirea profesiilor;
– proiecte privind înființarea taberelor de odihnă pentru copii;
-proiecte privind construcția/modernizarea/dotarea sălilor de cinema, posturilor locale de televiziune și radio;
– proiecte privind construcția/reconstrucția și utilarea punctelor de comercializare directă doar a produselor alimentare și nealimentare de fabricare proprie/locală;
– proiecte privind păstrarea, dezvoltarea și diversificarea activităților de artizanat şi meșteșuguri tradiționale;
– proiecte privind dezvoltarea și promovarea serviciilor și activităților de turism rural.
Pentru măsura 3, valoarea subvenției acordate va constitui 50% din valoarea investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 1 000 000 lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestei măsuri vor fi atât persoane juridice precum și fizice, înregistrate în conformitate cu legislația națională și care crează sau dezvoltă activități non-agricole.
Printre condițiile de bază pot fi enumerate următoarele:
– implementarea proiectului într-o localitate rurală;
– au la bază un deviz de cheltuieli ale lucrărilor și/sau serviciilor prevăzute;
– implementarea proiectului nu va depăși 24 luni.