20-26 aprilie – Săptămâna Europeană a Imunizării
De ce lupta împotriva poliomielitei este una dintre cele mai complicate, dar și de succes din istoria secolului XX?
De ce această infecție teribilă nu a fost încă învinsă, prin ce este periculoasă și cum omenirea a luptat cu ea în ultimii 70 de ani?
„Paralizia infantilă”
Pericolul principal al poliomielitei este că poate în câteva zile transforma un copil sănătos într-o persoană cu dizabilități. Poliovirusul afectează materia cenușie a măduvei spinării și pătrunde în sistemul nervos central.
Cele mai grave două scenarii sunt paralizia ireversibilă a extremităților inferioare și dizabilitatea pe viață sau paralizia mușchilor respiratori și moartea.
Pentru a salva oamenii care mureau de sufocare din cauza poliomielitei, la începutul secolului XX a fost creată prima versiune a unui dispozitiv special – „plămânii de fier”. La începutul secolului al XXI-lea, mai erau câțiva oameni care aproape toată viața au trăit cu „plămâni de fier”. Ei au fost infectați cu poliomielită în anii 1950, înainte de crearea vaccinurilor împotriva acestei infecții.
În lume, au fost înregistrate trei serotipuri de poliovirus sălbatic. Până în 2019, datorită vaccinării în masă, au fost eliminate două dintre ele. Dar atâta timp cât pe pământ există cel puțin un copil infectat, copiii din toate țările sunt expuși riscului de a contracta poliomielita, întrucât se știe că infecțiile nu au limite geografice.
Cum au fost create vaccinurile polio în lume și în URSS?
Omenirea datorează crearea vaccinurilor împotriva poliomielitei la doi oameni de știință americani — Jonas Salk și Albert Sabin. În anul 1955, Salk a creat primul vaccin anti-polio cu virus inactiv. În cartea doctorului Paul Offit „Alegere mortală: modul în care mișcarea anti-vaccin ne amenință pe toți” este bine descris modul în care părinții au așteptat salvarea de poliomielită:
„În 1954, Fundația March of Dimes a testat vaccinul lui Salk pe mai mult de două milioane de copii (acesta rămâne și azi cel mai mare studiu privind vaccinul). Când au fost anunțate rezultatele testelor, clopotele bisericilor au sunat în întreaga țară, fabricile s-au oprit, în sinagogi au avut loc întruniri speciale, iar părinții, profesorii și elevii au plâns de fericire. „Era ca și cum s-ar fi terminat un război”, și-a amintit un martor ocular”.
Albert Sabin, un virolog și un rival feroce al lui Salk, a creat vaccinul său puțin mai târziu și acesta se deosebea fundamental prin faptul că a fost viu și oral. Despre acest lucru Paul Offit scrie şi în cartea sa: „Vaccinul lui Sabin era picurat pe o bucată de zahăr și dat la milioane de copii americani. Şi a funcționat. Până în 1979, poliomielita – o boală care a afectat și a ucis sute de mii de copii – a fost complet eradicată în Statele Unite. Până în 1991, boala nu a fost prezentă în întreg Occidentul, ceea ce este o realizare uimitoare”. Vaccinul VPO viu ne-a apropiat, practic, de eliminarea infecției, deoarece oferă cea mai stabilă imunitate care poate nu numai să prevină boala, dar și să oprească transmiterea poliovirusului sălbatic.
În 1955, omul de știință și virologul sovietic Mihail Chumakov a organizat în Uniunea Sovietică un institut specializat pentru studierea poliomielitei și dezvoltarea vaccinurilor preventive împotriva acestei boli. În 1956, acesta a plecat în Statele Unite cu un grup de oameni de știință sovietici, unde s-a întâlnit cu Salk și Sabin. Colaborarea oamenilor de știință sovietici și americani, atât de rară în timpul Războiului Rece și a Cortinei de fier, a dus la crearea unui vaccin polio viu sovietic, obținut din tulpinile inactive ale lui Sabin. Teama de infecție a fost mult mai mare decât confruntarea politică dintre cele două puteri.
În anii 1958-1959 au fost efectuate studii de teren ale acestui vaccin. Până la sfârșitul anului 1959, au fost vaccinate peste 15 milioane de persoane din URSS. Ministerul Sănătății al URSS a emis în 1960 un ordin de vaccinare a întregii populații a țării cu vârste cuprinse între 2 luni și 20 de ani cu vaccin poliovirus oral (VPO). În 1960, în URSS au fost vaccinate cu acest vaccin 77,5 milioane de persoane.
În 1959, Institutul de Cercetare a Poliomielitei a trecut la producția în masă a vaccinurilor vii. Acest vaccin pentru profilaxia poliomielitei a fost utilizat în multe țări din Europa, Africa și Asia de Sud-Est.
Nota redactorului: Vaccinul polio oral viu poate cauza poliomielita la unii copii cu imuno-deficiență vaccinați.
„În ceea ce privește poliomielita, care în cazuri rare poate fi cauzată de vaccinul polio oral viu (VPO) – această problemă a fost discutată de mult timp. Și toate cazurile la nivel internațional sunt următoarele: poliomielita paralitică apare în principal la copiii foarte mici. De exemplu, înainte VPO se administra în maternități, iar din cauza posibilității de poliomielită la o vârstă fragedă, precum şi pentru a evita un astfel de risc, a fost eliminată vaccinarea cu VPO înainte de vârsta de un an. La copiii mai mari, practic nu există cazuri de poliomielita de când s-a trecut la utilizarea VPI, a relatat Nurshay Azimbayeva.
Nota redacției: În 2017, o echipă de oameni de știință belgieni și americani a început studiile clinice ale unei noi versiuni stabile genetic a VPO, care produce imunitate persistentă, dar nu provoacă poliomielită, asociată vaccinului. Din 2020, vaccinul a fost deja aprobat parțial de OMS pentru utilizare în țările în care circulă poliovirusul sălbatic, iar vaccinarea începe cu un vaccin poliomielitic oral.
„În cazul poliomielitei, este mai bine să nu ne bazăm pe imunitatea colectivă”
Despre focarele de poliomielită din Kazahstan și de ce lumea nu a învins încă această infecție, reporterul de la Vlast a discutat cu profesorul Saken Amireev kazah, care a luat parte la eradicarea poliomielitei în această țară.
„În cazul poliomielitei, este mai bine să nu ne bazăm pe imunitatea colectivă și să facem VPI. Avem un protocol oficial de eradicare, dar, cu toate acestea, mai sunt înregistrate astfel de cazuri rare (de exemplu în 2010). Avem nevoie de o acoperire maximă – peste 90 la sută. Vă amintiți de variolă? Atunci nu s-a ajuns la 95% și în unele locuri au existat focare. Rata de vaccinare „a fost ridicată” la 98,5%. Doar 1,5% din populația lumii a rămas nevaccinată — aceasta este o contraindicație absolută. Vaccinarea a fost efectuată în fiecare casă, în fiecare cort și astfel a fost realizată eradicarea completă. Eradicarea este atunci când nu doar boala lipsește, dar și virusul dispare. La fel poate fi și cu poliomielita — pentru că în ambele cazuri este vorba de maladii antroponoze (infecții care sunt transmise de la o persoană la alta)”.
În concluzie
În 1980, OMS a declarat eradicarea variolei. Această boală nu mai apare în mod natural. Au trecut mai puțin de 200 de ani de când medicul englez Edward Jenner a elaborat un vaccin bazat pe variola taurinelor. Vaccinul polio a fost creat în anii `50 ai secolului XX. De atunci, au trecut mai puțin de 70 de ani și există încă două țări, Afganistan și Pakistan, unde poliomielita este oficial înregistrată. În 2021, în Tadjikistan a fost confirmat un focar, apărut din cauza încălcării programului de vaccinare. Ce se va întâmpla în continuare, nu se știe. Sperăm totuși că eliminarea poliomielitei nu va dura la fel de mult ca eradicarea variolei. Pentru că fiecare an în plus înseamnă sănătatea și viața copiilor.
Material de pe Vlast
