Ultima oră: Șase persoane din conducerea liceului „Orizont”, reținute. Ar putea fi forțate să plece în Turcia
Șase persoane din conducerea liceului „Orizont”, fondat și condus de cetățeni turci, au fost reținute de către reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și duși într-o direcție necunoscută. Unul dintre avocații persoanelor reținute suspectează că cei șase, dintre care un minor, ar putea fi trimiși forțat în Turcia, cu o cursă Chișinău-Istanbul, care va decola în această dimineață de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
UPDATE 10.10: FOTO/VIDEO. Primele imagini din momentul reținerii conducerii liceului Orizont
UPDATE 9.55: Prima reacție a liceului Orizont și numele persoanelor reținute
Avocatul susține că reținerile s-au produs în această dimineață și că, în acest moment, nu se cunoaște locul aflării lor. A fost reținut directorul filialei de la Durlești, directorul adjunct, dar și băiatul acestuia de 16 ani, o persoană din administrația liceului.
O parte din persoanele reținute au depus, anterior, cereri prin care cer azil politic în R. Moldova, iar acestea nu au fost încă soluționate. Avocații persoanelor reținute așteaptă acum în Aeroportul Internațional Chișinău, având informații că cei șase ar putea fi trimiși forțat în Turcia, cu o cursă Chișinău-Istanbul, care decolează la ora 10.20 din capitala R. Moldova.
Deși avocați fac referire la reținerea a șase persoane, reprezentanții instituției de învățământ afirmă că dețin informații despre reținerea a patru persoane persoane.
UPDATE: Două dintre persoanele reținute au fost eliberate: ar fi vorba despre minorul de 16 ani și un profesor al instituției.
Solicitat de ZdG, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova comunică despre desfăşurarea în această dimineaţă a unei operaţiuni complexe, pe linia prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, în mai multe localităţi din ţară. Acţiunile sunt desfăşurate de către Centrul Antiterorist al SIS.
Nu este pentru prima dată când conducerea liceului „Orizont” are probleme cu justiția din R. Moldova. Întâmplător sau nu, problemele au început după ce, în timpul vizitei din 5 – 6 mai 2017 în R. Molodova, prim-ministrul Republicii Turcia, Binali Yildirim a cerut autorităților de la Chișinău să închidă rețeaua de licee „Orizont”, deoarece ar face parte dintr-o rețea teroristă, condusă de clericul Fethullah Gülen.
Potrivit acestuia, anume această organizație ar fi pus la cale lovitura de stat, care a avut loc în Turcia în vara anului 2016.
În aprilie curent, directorul general al celor cinci licee „Orizont” din R. Moldova, Turgay Șen Mustafa, declara că închiderea liceelor Orizont ar putea face parte din promisiunea conducerii R. Moldova ca răspuns la finanțarea Turciei pentru reconstrucția clădirii Președinției din R. Moldova.
Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont” a fost fondată în R. Moldova în anul 1993. În prezent, instituția are 5 filiale, dintre care trei sunt amplasate în mun. Chișinău, una în mun. Bălți și una în or. Ceadîr-Lunga. În cele cinci filiale, își fac studiile 1 691 de elevi. Angajați ai instituției de învățământ sunt 376 cetățeni ai R. Moldova, Turciei și Albaniei.