Oleg Babenco este noul șef al Biroului Relații Interetnice
Oleg Babenco este noul director al Biroului Relaţii Interetnice. Anunțul a fost făcut astăzi, 10 februarie, în cadrul ședinței Guvernului.
Amintim că la 25 februarie 2015, Cabinetul de miniştri l-a numit pe Oleg Babenco în funcția de director general al Biroului Relaţii Interetnice, după ce Guvernul a aprobat eliberarea din funcţie a Elenei Beleacova. Însă, Oleg Babenco, rectorul Universității Slavone la care și-a făcut studiile fostul premier Chiril Gaburici, şi-a depus demisia după o zi de la numirea sa. Motivul invocat atunci de Babenco a fost că nu vrea să activeze într-un mediu ostil.
Oleg Babenco este președintele Consiliului de Fondatori al Universităţii Slavone. Din 1997 şi până în 2001, Babenco a deţinut funcţia de rector al Universităţii Slavone, iar în 2001 a fost vice-ministru al Educaţiei.