Maia Sandu nu va participa la prima ședință a noului Legislativ
Copreședinta Blocului ACUM, Maia Sandu, nu va participa la prima ședință a nului Legislativ. Lidera PAS a scris pe pagina sa de Facebook că se află la Bruxelles pentru a vorbi cu oficialii europeni despre alegeri și situația post-electorală, motiv pentru care nu va fi prezentă astăzi la Parlament.
„Din păcate, nu voi putea ajunge la prima ședință a Parlamentului, care a fost anunțată de Igor Dodon, conform „tradițiilor” democraților, cu doar câteva ore înainte. În toată lumea civilizată, ședințele parlamentului se anunță cu săptămâni înainte, din respect față de deputați și față de cetățeni, dar și pentru a asigura o activitate eficientă a acestuia. În Republica Moldova regimul încearcă să transforme Parlamentul într-o anexă a sa”, a scris Maia Sandu.
Anterior și Andrei Năstase a publicat un mesaj video în care a declarat că a aflat despre convocarea primei ședințe a Parlamentului în momentul în care se afla și el la Bruxelles. Totuși, acesta a reușit să revină în țară și este prezent la protestul organizat de Blocul ACUM în fața Parlamentului.
Președintele Igor Dodon a anunțat despre convocarea primei ședințe a noului Legislativ abia ieri, 20 martie.