Principală  —  IMPORTANTE   —   (doc) Un candidat la funcția…

(doc) Un candidat la funcția de președinte al ANI a publicat documentul prin care NU a trecut testul cu detectorul de minciuni

Victor Strătilă, candidatul la funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate a publicat documentul prin care a fost anunțat că NU a trecut testul cu poligraful. 

Vedeți, mai jos, declarațiile integrale ale lui Victor Strătilă.

„Raportul de cercetare a comportamentului simulat prezentat Consiliului de Integritate este unul subiectiv, angajat politic și întocmit cu scopul de a tergiversa în continuare reformarea Sistemului Național de Integritate, care deja stagnează de un an și două luni.  Astfel, deși împreună cu alți trei membri ai CNI (și cu părere de rău singurii), încă în anul 2015 am avertizat despre faptul că felul în care este propusă reforma Sistemului Național de Integritate va bloca controlul averilor și a conflictelor de interese pe cel puțin doi ani de zile, avertizările noastre nu au fost luate în considerare. Motivul este evident – să nu funcționeze institutul integrității în Republica Moldova”, zice Strătilă, într-un comunicat de presă la subiect, pe care l-a distribuit pe o rețea de socializare.
„În acest scop, autorii ”reformei” au ignorat chiar și recomandările experților angajați din UE, care pentru a nu admite blocarea activităților de control al averilor și intereselor, au propus ca pe perioada reformării, membrii comisiei să îndeplinească atribuțiile inspectorilor de integritate. Pentru a compromite în continuare Sistemul Național de Integritate, poligrafologul a interpretat subiectiv rezultatele testării mele și a inversat rezultatele testării din adevăr în minciună”, zice Strătilă.

„Astfel, la întrebarea nr.1, deși poligrafologul susține că am mințit cu o probabilitate de 97,7 %, și că răspunsul meu este comparat cu populația generală. Acest fapt poate fi combătut cu declarația mea de avere, din care se relevă clar faptul că nu dețin apartamente de lux, palate și alte bunuri de lux, – respectiv nu am primit foloase nejustificate. De asemenea, colegii cu care am activat în procuratură și în CNI pot confirma acest fapt. Totuși pentru mine rămâne un mister și anume cu cine din populația generală am fost comparat – cu cei care dețin palate și alte bunuri de lux și au trecut cu brio testul, sau cu cei care au activat cinstit, nu au acumulat averi nejustificate și au picat testul?”, se întreabă Strătilă.

„La întrebarea nr.2, deși poligrafologul susține că am mințit cu o probabilitate de 95,2 %, injustețea acestuia poate fi confirmată cu baza de date a CNI pe cazurile de conflicte de interese din care se relevă elocvent faptul că nu am participat la nici o procedură de vot, în care subiect al controlului ar fi fost rude apropiate sau care ar fi avut tangențe cu acestea”, precizează Victor Strătilă.

Victor Strătilă a fost vicepreședinte al Comisiei Naționale de Integritate

„La întrebarea nr.3, deși poligrafologul susține că am mințit cu o probabilitate de 99,9 %, acest fapt este combătut prin lipsa dosarelor penale prin care mi s-ar fi adus învinuiri de fals în acte publice, precum și de lipsa plângerilor din partea membrilor CNI, sau a subalternilor din cadrul Aparatului CNI de influențe necorespunzătoare în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Mai mult ca atât, anume eu am fost cel care de mai multe ori am sesizat Parlamentul și societatea civilă despre anumite cazuri în care un membru al CNI s-a dedat la asemenea practici. Menționabil este faptul că poligrafologul nici nu a arătat cum am răspuns la întrebarea respectivă, fapt care pune la îndoială rezonabilă corectitudinea și obiectivitatea argumentării concluziilor acestuia”, argumentează candidatul la funcția de președinte al ANI.


„La întrebările 4 și 5 poligrafologul susține că nu poate formula o opinie la veridicitatea răspunsurilor la întrebările adresate, dar nici nu s-a sinchisit să arate procentajul încadrării în limitele clasificării și a comparării cu populația generală. Acest fapt nu mă face să cred decât că poligrafologul a interpretat superficial și neobiectiv răspunsurile mele sau nu a dorit să-și arate angajamentul politic. Ori, dacă așa cum susține poligrafologul am primit foloase nejustificate, am votat în conflict de interes, am admis falsuri și am influențat colegii și subalternii, dar declarația mea de avere denotă că nu am acumulat averi, respectiv rămâne numai faptul că toate aceste presupuse activități ilegale le-am făcut din interes politic. Dar aici nu se leagă argumentul, pentru că eu am fost numit în funcție din partea societății civile fără vreo influență de partid. Respectiv pentru a nu se complica, poligrafologul a și decis să clasifice răspunsurile mele ca neconcludente”, precizează Victor Strătilă.

„Concluzia mea că acest concurs nu este decât o tergiversare a reformării Sistemului Național de Integritate, este și decizia Consiliului de Integritate din 09 octombrie 2017, prin care unanim s-a decis anunțarea unui nou concurs. Ori, conform lit.i) al alin.(1) al art.23 al Legii privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf), Nr.269 din 12.12.2008, persoana testată are dreptul să solicite efectuarea testării repetate de către același specialist poligrafolog sau de un altul în cazul dezacordului cu rezultatele testării. Astfel, fără să mi se ofere dreptul de a solicita testarea repetată sau să repet testul la un alt poligrafolog, Consiliul cu încălcarea legii citate a decis anunțarea unui alt concurs.Menționez că lit.j) al alin (1) al art.22 din Legea privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf), Nr.269 din 12.12.2008, rezultatele testării sunt prezumtive, au pentru angajator o semnificație de orientare și nu pot constitui probe în cadrul vreunei proceduri. În continuare intenționez să solicit efectuarea testării repetate, motiv pentru care am solicitat de la CNA toate materialele testării mele”, a scris Strătilă.
Teodor Cârnaț, celălalt candidat la funcția de președint al ANI, care, la fel, nu a susținut testul cu poligraful, ne-a spus că va publica rezultatele după ce va avea raportul detaliat cu privire la testarea sa.
Mai multe detalii despre subiect, citiți joi, 12 octombrie, în ediția tipărită a ZdG.