Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Decizia prin care CECE nu…

Decizia prin care CECE nu l-a înregistrat pe Codreanu în cursa electorală, anulată de Curtea de Apel Chișinău

Foto: oficial.md

Curtea de Apel (CA) Chișinău a anulat decizia Consiliului electoral de circumscripție electorală (CECE) Chișinău, care a refuzat să-l înregistreze pe Ruslan Codreanu în calitate de candidat independent la funcția de primar al capitalei.

Codreanu a declarat pentru ZdG că membrii CECE Chișinău urmează să se convoace mâine în ședință și să ia act de decizia CA.

„Hotărârea CECE a fost casată. CECE trebuie să mă înregistreze”, a precizat acesta.

În același timp, avocata Cristina Țărnă a menționat că instanța a refuzat să oblige CECE să emită o nouă hotărâre, prin care să-l înregistreze. „Sincer, e foarte straniu, e un nonsens juridic”, a comentat aceasta pentru ZdG, adăugând că fostul edil „a adus probe după care, pur și simplu, nu puteau să nu-l admită”.

„Practic, ei îl determină să meargă iar la CECE, care o să-l refuze, și el iar o să meargă în judecată, astfel încât să piardă cu siguranță termenul până la alegeri”, a mai spus Țărnă, care a delegat pentru ședința de astăzi un alt avocat.

La 4 octombrie, Judecătoria Chișinău a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Codreanu, care a atacat decizia CECE Chișinău de a nu-l înregistra în calitate de candidat independent la funcția de primar al capitalei.

„Judecătoria Chișinău nici măcar nu a dorit să se uite peste liste. Noi am stat și ieri, și azi la Curtea de Apel cu listele cu semnături în față. Inclusiv astăzi am adus dovezi că 797 de oameni ale căror semnături nu au fost validate își au domiciliul acolo, dar nu așa cum spune sistemul informațional – că nu-și au domiciliul în suburbii”, a declarat Codreanu.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins, în cadrul ședinței din 30 septembrie, contestația depusă de către Ruslan Codreanu, care nu a fost înregistrat în cursă de CECE Chișinău.

Codreanu a prezentat 10 454 de semnături. CECE Chișinău a precizat în hotărârea din 26 septembrie că au fost procesate 118 liste de subscripție din cele 386 prezentate prin intermediul SIAS Alegeri. Astfel, din cele 3158 de semnături verificate, 1959 au fost declarate valabile, iar 1199 – nule. Astfel, având în vedere că au rămas valabile mai puțin decât 10 000 de semnături, care este numărul necesar pentru a fi înregistrat, CECE Chișinău a stabilit ca „inoportun” procesarea și verificarea diferenței de 268 de liste de subscripție. Referitor la constatarea a 797 de semnături nule pe motiv de includere a unei regiuni de domiciliu incorecte, Codreanu menționa că „de fapt, presupune neincluderea pe fața listei de subscripție a localităților din mun. Chișinău unde domiciliază susținătorii candidatului”.

Fostul edil interimar a fost singurul pretendent care a depus dosarul pentru a fi înregistrat drept candidat independent.

Dintre cei 21 de pretendenți, în cursa pentru fotoliul de primar al capitalei au fost înregistrați 19 candidați, fiind excluși Ruslan Codreanu și Serghei Scripnic. Astăzi, 8 octombrie, Andrei Donică a anunțat că își retrage candidatura. Alegerile locale generale vor avea loc la 20 octombrie.

Foto: oficial.md