De 16 ori mai puțini alegători decât în februarie. Cum a fost ales deputatul în circumscripția nr. 48
În cele 25 de secții de votare din circumscripția nr. 48, constituită pentru cetățenii din stânga Nistrului (Tiraspol, Tighina, Grigoriopol și Slobozia), au votat 1 207 de cetățeni. Numărul este de 16 ori mai mic decât cel al alegătorilor care au ieșit la urne în aceeași circumscripție pe 24 februarie 2019. Atunci, deputatul în circumcripția nr. 48, a fost ales cu votul a 19 386 de voturi.
Contactată de ZdG, Nina Miron, vicepreședinta Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr. 48, a declarat că în cinci secții de votare nu s-a prezentat la urne niciun alegător.
Dacă la alegerile din 24 februarie 2019, când deputat a fost ales candidatul independent Viorel Melnic, a existat un număr foarte mare de alegători aduși la secții în mod organizat cu autobuze și microbuze, iar în preajma secțiilor s-au format rânduri imense, astăzi, tabloul a fost total diferit.
- FOTO/ PSRM împarte pliante alegătorilor în fața secției de votare din Doroțcaia
- FOTO/ Alegători aduși organizat la secțiile de votare deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului
- VIDEO/ Vot organizat la Căușeni și Ștefan Vodă: alegătorii aduși cu zeci de microbuze și autobuze formează cozi la secțiile de votare
Potrivit datelor Promo-Lex, astăzi, 20 ocotmbrie, în secțiile votare deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului au fost semnalate doar câteva cazuri de trasnportare organizată a alegătorilor.
Potrivit vicepreședintei Consiliului electoral al circumscripţiei electorale uninominale nr. 48, Nina Miron, pe parcursul zilei de astăzi nu a fost depusă există nicio contestație privind procesul de vot.
Alegeri parlamentare noi au avut loc în circumscripția nr. 48 după ce Viorel Melnic a renunțat la fotoliul de deputat în iulie 2019, invocând faptul că rolul deputaților independenți este redus la zero.
Astăzi, 20 octombrie, au avut loc alegeri parlamentare noi în patru circumscripții uninominale: nr. 17 (Nisporeni), nr. 33 (câteva suburbii ale Chișinăului), nr. 48 (stânga Nistrului) și nr. 50 (la vest de Republica Moldova). Se întâmplă după ce deputații aleși în aceste circumscripții au renunțat la mandate.
- Radiografie electorală: Cine sunt candidații din circumscripția nr. 50, la vest de R. Moldova
- Radiografie electorală: Cine sunt candidații din circumscripția nr. 48
- Radiografie electorală: Cine sunt candidații din circumscripția nr.33
- Radiografie electorală: Cine sunt candidații din circumscripția nr. 17
Antet: foto simbol