Ce spune șeful Procuraturii mun. Chișinău despre „dosarul” Maiei Sandu
„Din presă am aflat că Procuratura Generală a deschis un dosar pe factorii de decizie ai Ministerului Educației referitor la achizițiile camerelor de supraveghere pentru examenul de bacalaureat”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, precizând că PG nu a informat-o despre acest lucru.
„În 2013, ME a lansat un concurs pentru camerele de supraveghere, a fost desemnat un câștigător. În perioada când câștigătorul licitației instala aceste camere, la ME a venit o scrisoare de la PG care spunea că pe numele acestei companii a fost deschis un dosar penal, pentru că vindea alt model de camere. Atunci când am primit sesizarea aveam două opțiuni: să oprim procesul și să avem un BAC ca de obicei, în care se fraudează, sau, o altă alternativă era să mergem mai departe. Asta am făcut, dar i-am spus vânzătorului că nu plătim până nu vedem decizia finală a Procuraturii. Vânzătorul a fost de acord, pentru că credea că nu a încălcat prevederile contractuale”, a specificat Maia Sandu.
„Camerele s-au dovedit utile, iar achiziția eficientă. Câteva luni mai târziu când am primit de la PG ordonanța prin care se decide încheierea acestui caz și în care scrie că chiar dacă modelul declarat la licitații era altul, specificațiile tehnice sunt aceleași și nu diferă de ceea ce a solicitat ME. Astfel, doar după încheierea acestui proces, ME a achitat costul acestor camere”, a precizat Sandu, care a ținut să adauge că nu-i rămâne decât să creadă că aceasta este o metodă de intimidare a candidatei la președinție, Maia Sandu.
Contactat de ZdG, Igor Popa a spus că „PG verifică informația care tot în mass media a apărut despre neregulile apărute la procurarea camerelor de supraveghere, eventuale încălcări din partea factorilor de decizie. E vorba de un control preliminar și nu de o cauza penală. Bănuiesc că acestea sunt niște insinuări pentru a induce în eroare opinia publică. Atâta timp cât suntem în campania electorală cu siguranță că n-o să fie făcute careva acțiuni. Noi tot din presă ne-am autosesizat„, a spus șeful Procuraturii mun. Chișinău.