Zece percheziții într-un dosar de corupție și fals în acte publice la dobândirea cetățeniei R. Moldova de către cetățeni ruși: Șase bănuiți vor fi cercetați în stare de libertate
Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) anunță luni, 3 iunie, că ofițerii anticorupție efectuează percheziții în cadrul unui dosar de corupție și fals în acte publice, în cadrul căruia sunt cercetate acțiunile ilicite ale unor persoane implicate în facilitarea procesului de dobândire a cetățeniei R. Moldova de către cetățeni străini, solicitanții fiind în marte parte din Federația Rusă.
În cadrul acțiunilor procesuale efectuate de ofițerii CNA, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, au fost efectuate 10 percheziții în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale. Astfel, șase persoane au calitatea de bănuit și urmează, după audieri, să fie cercetate în stare de libertate, se arată în comunicatul de presă emis de CNA.
Acțiunile au loc după ce mai multe cazuri de dobândire ilicită a cetățeniei au fost raportate la CNA de către conducerea Agenției Servicii Publice (ASP).
Potrivit faptelor investigate, în perioada anilor 2022-2024, mai mulți cetățeni străini, intenționând să dobândească cetățenia Republicii Moldova prin recunoașterea faptului că ar avea cel puțin unul dintre părinți, bunei sau străbunei născuți pe teritoriul Republicii Moldova, acționând personal, sau prin persoane împuternicite, folosind acte de stare civilă cu conținut denaturat, ar fi obținut extrasele certificatelor de naștere ale persoanelor născute pe teritoriul Republicii Moldova.
Documentele ar fi fost eliberate pe numele unor persoane care aveau nume și prenume asemănător cu pretinsele rude (bunei, străbunei), astfel încât să întrunească condițiile de dobândire a cetățeniei R. Moldova prin recunoaștere.
CNA precizează că în perioada analizată (1 ianuarie 2022-15 aprilie 2024) au fost depuse 4 317 cereri de dobândire a cetățeniei R. Moldova din care 2 577 de cereri au fost acceptate, 210 au fost refuzate și restul se află în proces de examinare sau suspendate până la primirea răspunsurilor de la autorități.